În cadrul proiectului pentru înființarea Centrului de colectare prin aport voluntar în Băneasa (CAV), finanțat prin PNRR, au fost realizate următoarele activități principale:
a. avizarea studiilor de teren (studii geo + studii topo) precum și SF + deviz general al proiectului de către comisia tehnico-economică din primărie și depunerea lor la finanțator spre însușire conform contractului de finanțare.
b) aprobarea indicatorilor tehnico-economici de proiect, prin
HCL, rezultați din documentația tehnica – faza SF.
c) realizarea achiziției de servicii de publicitate conform planului de
activități pentru promovarea, vizibilitatea și diseminarea proiectului;
În perioada imediat următoare se va iniția procedura de achiziție a
serviciilor de proiectare – faza P T.
Termenul de finalizare a tuturor achizițiilor din proiect este luna ianuarie 2024, iar termenul de finalizare a implementării proiectului este cel mai târziu luna septembrie 2024.
2. În continuarea preocupărilor pentru promovarea de proiecte de dezvoltare transfrontaliere, pe Programul de cooperare România – Bulgaria, au fost realizate următoarele acțiuni principale:
a) Întâlnire cu conducerea municipalității Krushary din Bulgaria, la sediul primăriei comunei Băneasa; cu această ocazie s-a discutat posibilitatea realizării în comun a unui proiect transfrontalier pe segmentul de extindere zone verzi și activități sportive eco-mediu; intenția administrației publice locale Băneasa este aceea de a aplica cu un proiect de extindere și modernizare a Stadionului 1 Mai din Băneasa.