Fanfara „Muzica Apelor” urmează să urce pe scenă pentru a susține
noi concerte estivale. Primele acorduri din anul 2023 se vor auzi în străvechea
cetate Tomis începând cu data de 16 iunie. Publicul de toate vârstele este
invitat să se alăture, prin cântec și joc, emoției muzicale transmise de cei mai
valoroși instrumentiști care vor performa la clarinet, trompetă, trombon sau
flaut. Timp de o oră, veți avea prilejul de a vă umple sufletul cu bucuria
ascultării unor compoziții muzicale clasice și moderne, în ton cu veselia.
Artiștii pregătesc partituri speciale care cu siguranță vor crea bună dispoziție
în rândul spectatorilor. „Muzica Apelor” va aduce pe scenă în fiecare seară celebre
marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată. Repertoriul este completat cu
fragmente din muzică de film, dar cuprinde și autentice elemente de folclor.
Concertele susținute de muzicienii constănțeni sunt renumite în urbea de la
țărmul Mării Negre, dar și în țară și peste hotare, fanfara noastră remarcându-se,
de-a lungul timpului, la prestigioase festivaluri.
Așadar, dragi constănțeni dar și turiști aflați în aceste zile pe litoral, nu uitați
să vă notați în agenda de vară, și invitația specială la concertele Fanfarei „Muzica
Apelor”. Lăsați inimile să zâmbească pe ritmuri cadențate, bucurați-vă de o
interpretare excepțională și melodii de neuitat!
Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul
program:
Vineri – 16 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
Sâmbătă – 17 iunie 2023, ora 17.00: Piața Far Constanța;
Duminică – 25 iunie 2023, ora 17.00: Faleza Cazinou Constanța;
Vineri – 30 iunie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
Duminică – 02 iulie 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie
Constanța;
Vineri – 07 iulie 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
Sâmbătă – 15 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
Duminică – 16 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie
Constanța.