Noua sală a Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, ce înconjoară bazinul unde cei doi delfini, Ni Ni și Chen Chen, desfășoară spectacolele și-a dublat capacitatea de la 600 de locuri cât avea în trecut, la 1300 de locuri în prezent și va putea fi folosită atât vara cât și iarna. Modernizarea a fost făcută cu o finanțare de la Consiliul Județean Constanța, Ministerul Dezvoltării și cu fonduri europene.
Prin expoziţiile pe care le realizează, prin ghidajele şi activităţile de educaţie ecologică pe care le desfăşoară, biologii-muzeografi încearcă să împartă cu vizitatorii o parte a cunoştinţelor acumulate în urma orelor de studiu şi a participării la sesiunile de lucru cu delfinii.Organizarea de simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice cu specialişti din ţară şi din străinătate contribuie la menţinerea actuală a nivelului de cunoştiinţe în domeniu. Diversele acţiuni consacrate deja: Zilei Mării Negre, Săptămâna Delfinului şi altele sunt realizate în parteneriat cu şcoli, licee, O.N.G.-uri şi reprezentanţi ai mass-media, pentru o mai bună conştientizare a aspectelor de conservare şi protecţie a mediului. Numeroasele expoziţii tematice, dioramele şi alte forme muzeistice de excepţie sunt permanent în atenţia specialiştilor Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.