M-a întrebat cineva, din „cealaltă” tabără, cât se poate de politicos, „Cum de suntem atât de diferiți?”
Pe moment, am dat un răspuns de complezență. Pe urmă, m-am gândit mai serios… Și iată ce explicații am găsit, doar în ce mă privește:
- nu sunt „naționalist”, nu sunt patriot găunos, de paradă, nu-s român „verde”. Nu numai pentru că sunt „minoritar” – nu sunt naționalist nici în ceea ce privește alte state…
- nu sunt mistic, religios, habotnic, chiar dacă am un masterat în Teologie. Nu cred că România e „grădina Maicii Domnului”.
- nu am nostalgii comuniste, chiar dacă m-am distrat atunci strașnic. Dar nu uit frigul, întunericul, uneori foamea și izolarea culturală – eu sunt cu concertele rock, am ratat toate trupele mari când erau în floare, care ar fi putut concerta și în România, la o adică…
- nu sunt de extremă – nici dreapta, nici stânga, nu sunt fanatic. Nu sunt implicat în politică.
- nu cred în personaje mesianice, ditirambice.
- nu cred că românul e „harnic și ospitalier”. Cel puțin nu e în exces sau mai mult decât alții.
- nu mai simpatizez deloc cu rușii, nu sunt anti-Ucraina. Nu sunt anti-american. Nu am simpatii legionare.
- nu cred că România s-ar putea descurca singură, în această margine de continent, fără NATO și Uniunea Europeană. În ciuda bogățiilor pe care zace și uneori își bate joc de ele.
- nu sunt „suveranist”, tradiționalist, festivist, conservator – sunt „globalist”, asimilaționist mai degrabă, tolerant cu minoritățile etnice și sexuale, deci dimpotrivă.
- nu cred că „înțelepciunea s-a născut la sat” – mi se pare o tâmpenie. Nu cred în măreția și supremația dacilor, tracilor și a cui a mai trecut pe meleagurile astea.
- nu cred că rasa umană, homo sapiens, creștinismul, zoroastrismul, limba latină sau orice altceva ar fi apărut între Carpați. Nu sunt protocronist, deci nu cred că suntem buricul pământului.
- Nu cred că ne mai facem bine, ca nație, vreodată.
Cam asta. Dumnezeu să mă ierte…
