Sfîrșitul anilor ’80 – Practică agricolă = Școala Altfel. Nu lua nici naiba acordul părinților să te trimită la muncă pe cîmpiile aurii ale patriei.
Te duceai cu o RATA care cloncănea din toate încheieturile, intra praf în ea prin toate părțile, de ajungeai negru-tăciune la despănușat porumb, erai norocos dacă găseai un izvor, o cișmea să te speli pe mîini ca să-ți mănînci pachetul muncitoresc aruncat de mama într-o sacoșă, iar distracția cea mai mare era cînd se întreceau autobuzele între ele în urletele adevăraților pionieri: „Hai. șofere, cu putere/ că diseară-ți dăm o bere!”
Șoferul se opintea din răsputeri să-și miște tărăboanța pe coclauri, iar elevii izbucneau în aplauze cînd intra într-o groapă și-i dădea cu capul de tavanul ruginit al RATEI. Trăiam clipa și ne număram cucuiele, scuipam în palme, munceam, chiuiam și puteam face orice șofer să se simtă Schumacher (Ciumecăr) chiar dacă mergea cu 50 la oră, nu se putea mai mult că se dezmembra pe poteci. Nu și-a primit niciodată berea promisă, dar a doua zi încurajările erau aceleași. Poate-poate, într-o zi, își va primi și el berea aia.
Te întreba maică-ta ce-ai făcut la practica agricolă? Hai să fim serioși. Veneam întregi acasă, era cel mai important. Se gîndea cineva să ne facă poze? Cu ce?
Aveam o profă care tricota în timp ce stătea pe cocenii de porumb, iar noi luam de sub ea știulete cu știulete ca să vedem cînd se prinde. S-a supărat vreodată pe noi? Toată clasa s-a încălțat cu șosetele împletite de ea.
Nu am nostalgii din vremuri apuse, nu eram deloc fan practică agricolă, dar chiar mă întreb cum ar fi supraviețuit milenialii de azi. Bine, mersi.
Se găsea cineva să le dea una peste ceafă să-și revină.
