Ilie Bolojan, opinie exprimată într-un cadru oficial, nu la coadă la cartofi în Piața Obor: „Eu voi susține că, dacă beneficiezi în țara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la buget, rezidențiat plătit de statul român, ai o obligație față de țara asta și cel puțin câțiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România.” Deci, „cel puțin”!
Nu ar fi prima prostie pe care o susține Ilie Bolojan. Chestia este că art. 2 din Constituție susține altceva, cum ar fi că „Învățământul de stat este gratuit”. Fiind gratuit, nu poate fi condiționat în niciun fel, pentru că nu naște niciun fel de obligații. Dacă ar naște, nu s-ar mai chema gratuit. Deci, cu studiile universitare este clar este clar.
În privința rezidențiatului, dacă în tefelismul lui analfabet, Ilie Bolojan se gândește că-l poate condiționa, să se întoarcă rapid la văruit și asfaltat prin Oradea, timp în care să pună mâna pe carte. Astfel, va putea afla și că în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se garantează faptul că „Orice cetățean al Uniunii are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre”.
Va mai putea afla ceva din aceeași Cartă. Cum că orice cetățean al Uniunii are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii în orice stat membru.
Dar nu s-au terminat veștile proaste. Dacă se gândește să-i agațe pe rezidenții fără resurse financiare cu contracte-bursă, pe care aceștia să le achite în caz că părăsesc sistemul medical românesc după absolvirea rezidențiatului, e iar țeapă. Spitalele și primăriile din țările UE dezvoltate le vor plăti foarte bucuroși tinerilor medici despăgubirile datorate prin contract.
Așadar. Așadar, nu prostia asta ceaușistă este soluția, ci asigurarea unor condiții în măsură să-i determine pe tinerii medici să profeseze la ei acasă.
În continuare, să vedem cum este în lumea civilizată, acolo unde bolojanii nu pot exprima păreri decât la cârciumă sau la coadă, la ajutorul de șomaj. În sistemului european rezidenții sunt considerați personal medical calificat care urmează o specializare la locul de muncă. Aceștia semnează contracte de muncă și sunt plătiți conform grilelor de salarizare naționale. Deci, nu sunt datori cu nimic, nimănui.
Exista mici taxe administrative pentru înscrierea la examenele de specialitate sau pentru eliberarea certificatelor, însă acestea nu reprezintă „plata rezidențiatului” în sensul unei taxe de școlarizare anuale. Mai mult, rezidenții din țările UE nu doar că nu-și plătesc specializarea, ci sunt remunerați de stat sau de unitățile sanitare. Rezidentul semnează un contract de muncă și beneficiază de asigurări sociale, concediu plătit și alte drepturi salariale.
În toată lumea civilizată, rezidenții muncesc cot la cot cu medicii specialiști. Consultă, fac gărzi fac tot ceea ce face un medic specialist, dar sub supravegherea și răspunderea celui din urmă. Aportul lor este unul foarte important, motiv pentru care și sunt plătiți ca parte în angrenajul medical.
Nivelul de salarizare în 2026 diferă de la țară la țară. Țările cu cele mai mari salarii nete pentru rezidenți includ Elveția (aprox. 5.700 €), Irlanda (aprox. 3.450 €) și Germania (aprox. 3.350 €) iar finanțarea este asigurată de la bugetul de stat sau prin sistemele naționale de asigurări de sănătate. Așa cum este lesne de bănuit, cele mai mici salarii sunt în România și Bulgaria, în jurul a 1000 €.
Excepții, cetățenii non-UE: Medicii care provin din afara UE/SEE și doresc să efectueze rezidențiatul într-o țară europeană pot fi obligați, în anumite jurisdicții (cum ar fi unele programe din România sau Cehia), să plătească taxe de școlarizare dacă nu ocupă un loc bugetat.
În Israel, medicii nu își plătesc rezidențiatul (Hitmachut). La fel ca în Uniunea Europeană, rezidenții din Israel au statutul de angajați și primesc un salariu pentru munca depusă în spitale. Toți rezidenții primesc un salariu de bază stabilit prin acorduri colective între Guvern și Asociația Medicală Israeliană (IMA). Un medic rezident câștigă în medie aproximativ 123.073 ILS(shekeli) pe an, ceea ce înseamnă circa 10.250 ILS pe lună (2.500 €). Venitul poate crește semnificativ prin gărzile de 24 de ore, ajungând la sume nete de 8.000 – 15.000 ILS pe lună.
Prin sistemul subvențiilor pentru imigranți (Olim Hadashim), medicii care imigrează în Israel pot beneficia de o subvenție de la Ministerul Imigrației și Integrării, care poate acoperi până la 50% din salariul rezidentului timp de maximum doi ani, pentru a încuraja spitalele să îi angajeze. Mai mult, Guvernul oferă granturi financiare de ordinul sutelor de mii de shekeli pentru medicii care aleg specialități cu deficit de personal sau care acceptă să lucreze în spitale din zone periferice.
În SUA, medicii nu își plătesc nici ei rezidențiatul.
La fel ca în Europa sau Israel, rezidenții americani sunt considerați angajați și primesc un salariu anual. Se pot însă încheia contracte cu spitalele care vânează medici excepționali, prin care rezidenții să presteze servicii medicale de specialitate, pe o durată prevăzută în contract.
Un medic aflat în primul an de formare, numit Intern sau PGY-1, câștigă în medie aproximativ 60.000 USD pe an. Salariul crește ușor în fiecare an de pregătire conform datelor Association of American Medical Colleges (AAMC). Salariile rezidenților sunt finanțate în cea mai mare parte de guvernul federal prin programul Medicare, care direcționează fonduri către spitalele de predare pentru a acoperi costurile de instruire și remunerare.
În toate țările astea, medicii rezidenți nu sunt „legați de glie”, decât dacă semnează contracte cu clauze în acest sens, prin care li se asigură diferite alte avantaje, altele decât veniturile realizate din munca depusă acolo unde își urmează rezidențiatele.
Mirel CUREA, Ev. Zilei
