Am sunat de două ori, cum făceam de obicei. Venisem pe jos, ca să pot să beau și sacoșa cu sticle de vin îmi rupea mâna. În ailaltă aveam baxul cu apă.
După câteva minute, care mi s-au părut o veșnicie, am auzit pași târșâiți pe scară și s-a deschis ușa. Marcela împingea un scaun cu rotile, pe care se afla o mogâldeață neagră, chircită, trasă la față.
– Ăsta cine e?
– Cum cine e?! face ea. E Maricel, prietenul tău de șpriț…
– Aoleu! Da’ ce-a pățit?! am zis io, cât p-aci să scap sacoșa cu sticle din mână.
– A făcut… vaccinul! Reacții adverse! Na! Efecte secundare… E-așa de-o săptămână.
– Vaaai… Și doctorii de familie ce-a zis?
– A zis că-și revine el. Dacă-și mai revine… Ține regim.
– Și… nu mai bem?!
– Poate tu și cu mine… El e… pe apă minerală.
– Am și apă… Minerală!
– Degeaba. Ce-ai adus? Borsec, nu? Clasic. El înghite decât Hebe de la Sângeorz Băi, Biborțeni medicinală și Vâlcele, d-aia dă se depune pilitură de fier pe fundu’ sticlei.
– Și… de mâncat? Ce mănâncă?
– Măr ras cu biscuiți! Îi dau doar dimineața, că seara-l apucă burta, face pe el…
– Am înțeles… Păi atunci… Marcela… Mai trec eu… pe săptămâna viitoare. Ce să-i aduc?
– Nu-i mai aduce nimic. Dacă vrei, lasă vinul aici, poate-și revine. Lasă și apa… Pentru mine, ca să nu mai ies. Că nu pot să-l las singur. Cum îl las singur, începe să cânte și scoală vecinii.
– Cum… cântă?
– La chitară. Uneori și cu vocea. La început mi-a plăcut. Da’ m-am cam săturat… Hai, că îngheț aici, în ușă. Și când mai vii, sună înainte. Hai pa.
– Pa… Auzi, da’ nu mai bine îl ducem la spital?
– Ce să caute la spital?! Dacă era, îl duceam acolo de la-nceput, da’ n-a vrut. Îi e frică de vaccin…
– Păi… nu ziceai că s-a vaccinat?! Nu de la vaccin e-n halul ăsta?!?
– Ba da. Da’ nu l-a făcut în spital. L-a vaccinat o vecină, care e moașă. A zis că are ea ceva bun, adus din Moldova.
Vrei?!
