Prima mare rușine pentru Nicușor Dan: Curtea Constituțională a respins cu unanimitate sesizarea pe legea anti-extremism

Trebuie citit

CCR: Legea e clară, precisă și predictibilă

Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media, confirmate ulterior de un comunicat oficial al CCR. Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”, cu unanimitate. Printre cei care au votat respingerea sesizării președintelui se numără și Dacian Dragoș, noul judecător propus la CCR chiar de Nicușor Dan.

Curtea a respins toate argumentele președintelui Nicușor Dan, care invocase presupusa lipsă de claritate și predictibilitate a legii. ”Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă”, se arată în comunicat. Inițiatorul legii, deputatul Silviu Vexler, a renunțat la Ordinul Național pentru Merit după ce președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legislația anti-extremism.

„Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de către Președintele României și a constatat că sunt constituționale în raport cu criticile formulate” articolele vizate de șeful statului. Raportat la criticile formulate de autorul obiecției, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării (…)

Curtea a reținut că ideologia nazistă, fascistă și legionarismul sunt concepte istorice și politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv, întrucât ele reflectă realități sociale istorice care au fundamentat reale regimuri politice criminale care au eliminat fizic grupuri de oameni, practicând violența sistemică, asasinatele politice și antisemitismul. Prin finalitatea lor, aceste regimuri politice totalitare au încălcat principiile statului de drept, drepturile omului și democrația.

Atât consacrarea normativă a infracțiunilor specifice, cât și scopul legii criticate sunt justificate și legitime pentru că urmăresc să protejeze, prin mijloacele specifice dreptului penal și cu garanții proporționale rezultate din dreptul la un proces echitabil care fundamentează derularea oricărui proces penal, valorile și principiile esențiale ale democrației împotriva unor fapte care prezintă un pericol major pentru fundamentele sistemelor politice democratice.”

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri