-2.6 C
Constanța
luni, 30 ianuarie 2023

Specialiști și colecționari se întâlnesc la Marea
Neagră în cadrul proiectului Arhivele Litoralului

spot_img

Trebuie citit

Teoreticieni, antropologi, artiști și profesioniști din sfera arhivelor vor pune în discuție,
în cadrul unui simpozion organizat în perioada 17-19 august la Grădina de Vară din
Eforie Sud, modul în care resursele documentare românești pot fi puse în valoare,
pentru diversificarea domeniilor de utilizare a acestora și pentru a atrage noi audiențe.
Grupurile locale interesate de acest tip de cercetare vor putea participa activ în acest
proces, în perspectiva elaborării unor proiecte comune, ancorate în realitatea
românească. Întâlnirile prilejuite de Simpozionul Arhivele Litoralului sunt deschise
publicului larg, iar accesul este liber.
Procesul de globalizare și modernizarea au dus și în România la alterarea, uneori ireversibilă,
a resurselor culturale locale, a elementelor autentice de arhitectură, port, obiceiuri din zonele
rurale și la dispariția treptată a identității zonelor urbane. Toate acestea au rămas însă vii în
sfera colecțiilor sau a arhivelor de imagini, care mai sunt păstrate în mediul privat, în
comunități sau grupuri profesionale. „Chiar dacă o bună parte a colecțiilor și a arhivelor de
familie sau profesionale s-au pierdut, au fost fragmentate sau sunt deja distruse, este
important să semnalăm măcar acum faptul că acestea constituie importante resurse culturale
și de construcție socială”, spune Raluca Oancea, lector UNARTE București, membră a
echipei care a inițiat acest program. Aceste teme, alături de alte subiecte relevante, cum ar fi

perspectivele asupra colecțiilor de date în societatea informațională sau relația dintre
document și proiect social, vor fi puse în discuție, în perioada 17-19 august, zilnic între orele
15.00-17.00, la Gradina Cinemascop din Eforie Sud, în cadrul proiectului Arhivele
Litoralului.


Lansată la mijlocul lunii iulie în Eforie Sud, cercetarea colaborativă și transdisciplinară
Arhivele Litoralului este un proiect amplu de cercetare la Marea Neagră, având ca obiectiv
crearea unui Muzeu virtual al Litoralului Românesc. Antropologi, biologi, filosofi, alături de
reprezentanți ai școlilor superioare de artă sau științe umaniste din București, Cluj, Iași, își
unesc eforturile într-o cercetare care are ca scop cunoașterea și promovarea regională.
Proiectul, realizat cu sprijinul comunității locale de colecționari de artefacte și al
organizațiilor culturale județene, se va extinde în următorii doi ani către Constanța și 2 Mai
urmărind identificarea și digitizarea unui număr semnificativ de colecții de fotografii și cărți
poștale, obiecte și materiale documentare legate de băile de soare, aer și nămol. Acestora li se
vor adăuga informații esențiale cu privire la moravurile și poveștile vechilor stațiuni,
rezultând o arhivă vie de imagini, înregistrări audio-video și obiecte, care va cartografia,
dezvoltarea litoralului românesc de la finele secolului al XIX-lea, până în perioada comunistă
și postcomuniste.
Procesul a pornit de la câteva colecții deja cunoscute, printre care “Carmen Sylva”, deținută
de Asociația Forumul Artelor Vizuale, care vizează orașele Eforie Sud și Nord și reunește în
jur de 1000 de fotografii și cărți poștale, sute de obiecte vechi și materiale documentare legate
de proprietățile curative ale lacului Techirghiol, de funcționarea băilor de soare, aer și nămol,
de sanatoriul din oraș, informații despre comportamentul recomandat la băi sau despre
costumul adecvat în epocă. O altă resursă importantă este ampla colecție “Victor Nicolai”,
dedicată întregului litoral, care numără în jur de 3000 de fotografii și cărți poștale, sute de
obiecte vechi și materiale documentare.
Pornind de la aceste colecții, în cadrul simpozionului vor fi dezbătute și limitările existente în
zona cercetării interdisciplinare socio-artistice și importanța generării de abordări
colaborative, prin echipe în care artiștii sunt ghidați de specialiști din domeniile teoriei artei,
antropologiei, patrimoniului, biologiei, filosofiei.


PARTICIPANȚI:
MATEI BEJENARU – este artist și fondator al Bienalei Periferic din Iași, România. Înființat
în 1997 ca festival de performance, Periferic s-a transformat într-o bienală internațională de
artă contemporană condusă de artiști, definită ca o platformă pentru discuții despre contextele
istorice, socio-politice și culturale ale orașului. Cu un grup de artiști și filosofi din Iași,
Bejenaru a fondat în 2001 Asociația Vector, o instituție de artă contemporană care a susținut
scena artei emergente locale pentru a deveni vizibilă la nivel local și internațional. Împreună
cu un grup de artiști și profesori a fondat, în 2015, Centrul de Fotografie Contemporană din
Iași al cărui director este. Între 2011 și 2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à
Montréal (Canada). În proiectele sale artistice recente, el cercetează materialitatea mediului

fotografic și politica reprezentării în format documentar. Predă fotografie și video la
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și este decanul Facultății de Arte Plastice.
IRINA BOTEA BUCAN adoptă o metodologie simbiotică de artist-profesor-cercetător, care
chestionează în mod consistent ideile dominante socio-politice, și plasează în centru puterea
umană de a-și determina singur acțiunile, ca mijloc de creare a sensurilor. Alegând să
acționeze în diverse contexte, cum ar fi: instituții academice, galerii alternative, muzee,
bienale de artă, festivaluri de film și centre comunitare, ea se concentrează în prezent pe
descentralizarea discursurilor culturale și pe posibilitatea de a susține o diferențiere creativă
care există în afara unui sistem dominant de valori și critici hegemonice. În prezent, urmează
studiile doctorale la Universitatea Goldsmiths din Londra și susține cursuri la UNARTE
București. În expoziții solo și de grup a avut multiple participări la Bienala de Artă de la
Veneția, Festivalul Internațional de Film Rotterdam, Centrul Pompidou și Galeria Națională
Jeu de Paume Paris, Kunsthalle Winterthur, Muzeul Național Reina Sofia Madrid, Bienala
Gwangju 2010, Centrul de Artă Contemporană Castelul Ujazdowki Varșovia, MNAC
(Muzeul Național de Artă Contemporană), București. A primit Premiul pentru Artiste
Excepționale „Visual Artist Prize 3Arts”, Premiul Silver pentru Filmul Impakt, Rezidența
Internațională la Recollets, Cité des Arts Paris, Constantin Brancusi etc.
IULIANA DUMITRU este specialist în arhivare în cadrul Muzeului Țăranului Român și
autoarea unei cercetări de specialitate axată pe zona 2 mai și Vama Veche.
CĂTĂLIN GHEORGHE este conferențiar universitar, teoretician, curator și editor. Predă
cursuri de Teorii și practici ale cercetării artistice, Studii și practici curatoriale și Studii
vizuale aplicative la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Este editor al
seriei de publicații Vector – cercetare critică în context și curator al platformei educaționale de
cercetare critică și producție artistică Vector – studio de practici și dezbateri artistice.
KOPACZ KUND este artist preocupat de temele ecologiei și arhivelor și cadru didactic la
Universitatea Catolică Eszterházy Károly (UCEK), Institutul de Arte Vizuale și Teoria Artei
din orașul Eger, unde predă și organizează arhivele unui program de studii unic – BA in
Nature Art.
CRISTINA MORARU este curator și teoretician. Deține un doctorat în estetică la
Universitatea Al. I. Cuza și este asistent universitar la Universitatea Națională de Arte
„George Enescu” din Iași. Este (co)editor al publicației academice Studies in Visual Arts and
Communication și membru fondator al Centrului de Fotografie Contemporană (C.F.C.). A
participat în programe de studii internaționale la NCCR Universität Basel, Freie Universität
Berlin, Universität Wien, HDK-Valand Academy Göteborg, Hochschule Luzern, Leuphana
Universität Lüneburg, Universität Hamburg ș.a.
RALUCA OANCEA (Nestor) este lector la Universitatea Națională de Arte din București
unde predă estetică și artă media. Profilul său interdisciplinar include o licență în filosofia
culturii și una în computere, un masterat în arte vizuale și un doctorat în teorie media, centrat

pe investigarea noilor și vechilor categorii estetice care circumscriu fotografia, filmul și arta
digitală cât și pe relația dintre noile tehnologii și arta contemporană. Ea este, de asemenea,
curator independent și autor de texte pentru publicații culturale și academice ca: Praesens,
Camera Austria, Ekphrasis, Eikon, Vremea, Scena9, Zeppelin, Revista ARTA, Revista de
Filosofie, Annals of the University of Bucharest.
RALUCA PARASCHIV (Ionescu) este artistă vizuală și lector la UNARTE București unde
susține cursurile de Semiotica vizualului și Comunicare în artele vizuale. Cu un parcurs
profesional transversal în domeniile artei contemporane, teoriei vizuale și științelor
comunicării, este interesată de relația artă/cultură/educație – public – spațiu urban/spațiu
social. Este unul dintre inițiatorii și coordonatorii proiectelor interdisciplinare de cercetare
actuală și promovare a arhivelor și artei contemporane românești (RoArchive, ArhivART,
DPlatform, Archive4U)
EMIL CRISTIAN GHIȚĂ este artist vizual si manager cultural, ce activează în zona de
ecologie, arhive și artă contemporană. Timp de trei ani a activat ca Project Manager Cultural
în cadrul Centrului Ceh din București, iar în 2021, alături de Alexandra Dumitrescu, a pus
bazele proiectul Eforie Colorat – Gradina Cinemascop. De-a lungul timpului, a fost implicat
în mai multe proiecte precum PlatformD, costode în cadrul Bienalei de la Venetia, membru
fondator al proiectului CAZUL 101, cofondator al Festivalului de Film Cinemascop și
Intervenție Culturală. Este unul din editorii albumului Made in CZ found in RO și curator al
mai multor expoziții din cadrul Future Museum. A fost, de asemenea, curatorul altor
expoziții, precum Czechoslovak Home, Czech Image Pop-up Exhibition. A participat la mai
multe expoziții de grup, iar unul din proiectele sale de cercetare s-a finalizat cu o expoziție
personală, intitulată RafinX – o cercetare a uneia dintre cele mai mari si mai vechi rafinării
din Europa. Este unul dintre inițiatorii proiectului Arhivele Litoralului, iar arhiva sa cuprinde
peste 500 de artefacte, de la vederi, albume private, de la cărți și reviste, la postere sau
obiecte suvenir. Această colecții este unul dintre subiectele de interes ale cercetării, alături de
alte colecții publlice și private.


ALEXANDRA DUMITRESCU este specializată în știinte politice și este interesată de
dezvoltarea comunitară a zonelor cu acces limitat la cultură. În ultimii ani și-a concentrat
activitatea în zona de management cultural, ca fondator al proiectului Eforie Colorat,
Interventie Culturala, AggressiON/OFF sau Arhivele Litoralului. Activează de peste 10 ani în
zona de producție foto-video unde, de-a lungul timpului, a fost implicată în diferite proiecte,
ocupând funcții de D.O.P., Art Director, video editor și asistent regie.

IULIA PANĂ este artistă vizuală și poetă, profesor de Artă Fotografică la Centrul Cultural
„Teodor Th Burada” din Constanța, are un Master în Arte Plastice Vizuale și un Master în
Comunicare, Relații Publice-Publicitate. Are în palmares expoziții personale și de grup, dar și
volume de versuri, majoritatea dintre ele premiate. Este membră a Uniunii Scriitorilor din

România (din 1999), a Uniunii Ziariștilor din România (din 1995), a Uniunii Artiștilor
Plastici (din 2015), precum și membră PEN Club România (din 2018).

- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri