11.4 C
Constanța
joi, 28 martie 2024

Beţivul cu moţ de Argint

spot_img

Trebuie citit

În urmă cu mulți ani am „comis” o pastișă – să nu-i spun parodie, că nu-i frumos, după „Mistrețul cu colți de argint” a maestrului Ștefan Augustin Doinaș. Sper să n-o luați ca pe o împietate. A circulat multă vreme, ba mi s-a și întors, anonimă, pe whats up…

La cererea multora, o republic aici. La urma urmei, îmi aparține:

„Un beţiv din Levant, îndrăgind mult licoarea,

Prin inimă neagră de crîşmă trecea,

Croindu-şi cu greu printre mese cărarea,

Cînta din fluier de picior şi zicea:

– Veniţi ca să bem la crama din luncă

Coniacul cu iz de gunoi puturos,

Ce zilnic îţi face tot părul măciucă,

Copita şi blana şi ochiul sticlos…

– Amice, ziceau servitorii cu tava,

Coniacul acela nu-l vindem pe-aici,

Mai bine să batem beţivii, ca pleava

Ori alcooliştii veniţi la orele mici!

Beţivul, trecînd zîmbitor înainte

Privea printre sticle, atent la culori,

Lăsînd în raft şliboviţa cuminte

Şi ţuica ce rîde cu ochi sclipitori.

Sub mese, dădea buruiana-ntr-o parte:

– Priviţi cum se-nvîrte, făcîndu-ne semn,

Votca-n pahare de-argint, nu departe;

Veniţi să o bem la „Calul de Lemn”!…

– Şefu’, e apa, jucînd sub copaci,

Zicea ospătarul, privindu-l isteţ.

Dar el răspundea, întorcîndu-se: – Taci!…

Şi apa sclipea, ca găina-n coteţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher

Alcoolul cu colţi de argint, peste plaiuri,

Veniţi să îl bem cu paharul de fier!

– Maestre-i bacşişul, foşnind sub copaci,

Zicea ospătarul, zîmbind îndrăzneţ.

Dar el eructă, întorcîndu-se: – Taci!…

Şi romul sclipea, ca scuipat de mistreţ.

Sub brazi el striga, îndemnîndu-i spre creste:

– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

Beţivii cu dinţii sparţi, din poveste;

Veniţi să le zicem şi noi „Hai noroc!”

– Stăpîne, e luna, lucind prin copaci,

Zicea un barman, rîzînd cu dispreţ.

Dar el vomă, întorcîndu-se: – Taci…

Şi luna sclipea, ca un hoit de mistreţ.

Dar, vai! Sub luceferii palizi ai bolţii.

Cum sta în amurg, în şanţ aplecat,

Veni sectoristul de stradă, cu colţii

Îl trase sălbatic, prin colbul roşcat.

– Ce fiară ciudată mă umple de sînge,

Oprind parastasul socrului meu?!

Ce p… mă-sii stă-n lună şi plînge,

Ce vînă de bou mă bate mereu?!?

– Patroane-un sergent cu chipiu ca argintu’

Chiar el te-a cuprins, grohăind sub copaci,

Ascultă cum latră copoii, gonindu-l…

Dar responsabilul zise-ntorcîndu-se: – Taci!

Mai bine te cară şi umblă într-una

De nu, te omor, că-i cerul senin!

Atunci asfinţi după cîrciumă luna

Şi beţivul umblă. Însă foarte puţin.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri