3.4 C
Constanța
luni, 20 ianuarie 2025

Zeci de milioane de euro investiți în sistemele de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Mangalia

spot_img

Trebuie citit

RAJA SA a semnat astăzi – 18 martie 2022, contractul de lucrări CL 16 – Rețele
apă și canalizare Mangalia, ce cuprinde investiții majore în infrastructura de
alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din municipiul Mangalia.
Contractul face parte din Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și
apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța care se înscrie în ”Proiectul
prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa
Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient
al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
La eveniment au participat Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai
Lupu, Viceprimarul Municipiului Mangalia – Dragoș Angelescu, Președintele CA
RAJA SA – Constantin Chirilă și Directorul General RAJA SA – Aurel Presură.
Până în prezent, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, au fost
atribuite 52 de contracte – 46 Contracte de Lucrări, 5 Contracte de Servicii și un
contract de furnizare produse, cu o valoare totală de 1.964.910.238,98 lei cu TVA, iar 4
documentații de atribuire sunt publicate pe platforma SICAP, având o valoare estimată
de 522.763.803,66 lei cu TVA.
Proiectul prevede investiții în 91 de localități. La data prezentei se lucrează în 82
de localități, iar în alte 12 lucrările au fost finalizate (Dumbrăveni, Plopeni, Movila
Verde, Independența, Jegălia, Gâldău, Iezeru etc). Din cele 46 de Contractele de Lucrări
atribuite, a fost efectuată Recepția la Terminarea Lucrărilor pentru 5 contracte.
Investițiile au ca beneficiari finali populația din zonele de implementare, dar și
turiștii care cresc exponențial numărul consumatorilor în sezonul estival în județul
Constanța. Implementarea acestora asigură în primul rând îmbunătățirea calității vieții și
dezvoltarea durabilă a ariei de deservire prin creşterea eficienţei sistemelor de
alimentare cu apă și de canalizare, dotate cu tehnologii moderne de prelucrare a datelor
şi soluții de optimizare.
”Nu putem să progresăm dacă nu avem utilități/infrastructură, baza de dezvoltare
a acestui județ. Fără să aducem apă în fiecare casă, fără canalizare, fără drumuri și
absolut tot ce ține de infrastructură, nu vom dezvolta județul. Așa cum am arătat, atât eu
cât și toată echipa Consiliului Județean Constanța rămânem deschiși și ne conjugăm

eforturile pentru finalizarea acestor investiții majore” a declarat Mihai Lupu,
Președintele CJC.
Contractul de lucrări CL16 – “Rețele apă și canalizare Mangalia” are o valoare
totală de 41.284.406,44 lei cu TVA și se va derula pe parcursul a 12 luni. Investițiile
prevăzute sunt reabilitarea sau extinderea rețelei de apă pe o lungime de peste 21 km și
a rețelei de canalizare cu 11,5 km. Pe lângă acest proiect, tot în cadrul POIM se
derulează și:

  • CL17 – ”Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni” – conducte
    reabilitate de apă și canalizare pe o lungime de aproape 17 km;
  • CL38 – ”Sistemul Regional Constanta – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de
    Apă Tatlageac – Gospodăria de Apă Mangalia. Aducțiune Mangalia”, ce
    presupune înființarea unei aducțiuni noi – 37 km, ce face parte din SRC, un
    proiect ambițios în valoare de 100.118.763,80 Euro. Practic, în urma acestor
    investiții Mangalia și stațiunile aferente vor fi alimentate cu apă de o calitate
    foarte bună de la sursele subterane de mare adâncime din zona Medgidia.
    Prezent la întâlnire, Viceprimarul Municipiului Mangalia – Dragoș Angelescu a
    punctat următoarele: ”Acest proiect, ca și toate celelalte derulate până acum, fac parte
    dintr-o necesitate a zonei. Cu siguranță ne-am dorit foarte tare aceste investiții din
    partea dumneavoastră ca operator de apă și canalizare, pentru că era o nevoie imperativă
    de realizare a lor, având în vedere vechimea rețelelor. Ne bucurăm că lucrările ajung și
    în zona de sud a litoralului și beneficiarii direcți, cetățenii, dar și turiștii care ne trec
    pragul, vor simți o creștere a calității serviciilor la finalizarea acestor contracte”.
    Încă de la primele programe cu finanțare europeană, RAJA SA a investit masiv în
    sistemul de alimentare cu apă din Mangalia și stațiuni, valoarea proiectelor ajungând la
    73.849.414 Euro:
    • 21.463.041Euro prin Programele LSIF și ISPA;
    • 46.256.373 Euro Programele POS Mediu și POIM;
    • 6.130.000 Euro din fonduri proprii.
    Legat de toate aceste proiecte investiționale, Președintele Consiliului de
    Administrație RAJA SA, Constantin Chirilă a declarat: ”Fac un apel la realism pentru
    că toate acțiunile întreprinse de RAJA nu sunt populare – când sapi, când trebuie să
    oprești apa, dar sunt acțiuni cu o remanență fantastică, fiindcă vorbim de niște servicii a
    căror calitate va fi îmbunătățită pentru următorii zeci de ani, deoarece știm că sunt unele
    sisteme vechi de peste 65 de ani. Primarii sunt tentați să fugă de această poveste pentru
    că nu este prea populară, când vezi cum ți se răscolește orașul, dar trebuie să găsim de
    fiecare dată o formulă eficientă întrucât nu avem agende separate și trebuie să privim
    binele cetățeanului/consumatorului din unitatea administrativ teritorială unde se
    desfășoară aceste investiții majore”.
    La finalul evenimentului, Directorul General RAJA SA, Aurel Presură a punctat
    importanța implicării și susținerii autorităților locale în implementarea cu succes a
    acestor proiecte: ”Vreau să insist pe faptul că programele cu finanțare europeană nu se

pot face fără sprijinul autorităților locale și centrale. Nu întâmplător la semnarea acestor
contracte sunt prezenți și reprezentanții primăriilor, dar și Președintele CJC, care este
alături de noi, și sunt convins că pentru județul Constanța vom reuși să finalizăm
împreună toate lucrările, a căror valoare depășește peste 500 milioane euro”.
Aceste investiții vor contribui la îndeplinirea obiectivelor privind calitatea apei
destinate consumului uman conform directivelor europene (98/83/CE) și epurarea
apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele de
mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri