V-a plăcut aia cu ziua Victoriei? Dacă mă iau după statistici, v-a cam plăcut. Dacă n-ați apucat să citiți despre aripile de înger, găsiți aici rețeta lor. Am realizat totuși că nu e suficientă Victoria. Nu. Ca să ajungem acolo, că să simțim cu adevărat Victoria aia, a debarasării de politicienii pe care îi avem acum, avem nevoie de…vindecare.
Pentru că da, îndrăgosteala de politicieni, e boală. Grea. Partea bună e că nu e mortală. Doar viața e, vorba actorului, boală mortală. Altfel, tragediile reale sunt puține, v-am mai spus eu. Boala, în general, se vindecă.
Primul semn de vindecare, primul ei pas e deschiderea ochilor. Și stiu că cei mai mulți dintre noi am deschis ochii, mai devreme sau mai târziu. Îmi spunea invitatul meu de săptămâna asta că am luat-o pe un drum greșit, întrebând nici nu mai știu ce. Da. Avea dreptate. Fiecare din noi și toți împreună o mai luăm în viață pe drumuri greșite. Mai punem ștampila ba pe vreun salvator providențial, ba pe un tânăr luptător, ba pe bătrânu’ militar cu experiență, ba pe….pe oricine ne fură dragostea de politică și politicieni. Și ne afundăm în ea.
Ne îmbrăcăm cu ea și parcă ni se pune un văl pe ochi. Ba ne mai și luptăm intre noi că proștii, fiecare pentru al lui. Odată ochii deschiși, drumul vindecării e fără întoarcere. Dar nu e ușor. E comparabil cu o scară. Cu multe trepte, mereu în urcare. Fiecare treaptă, fiecare pas în sus spre destinație, spre vindecare și victorie are rolul și scopul ei. Fiecare e un mic medicament. Fiecare e importantă. Nu se poate fără. Dar lucrul bun e că se apropie. De unde stau eu, pe fotoliul verde (canapeaua e a lor, nu a mea) se vede o Constanță îndârjită, se vede o Constanță nerăbdătoare, se vede o Constanță care își ia medicamentele conștiincios.
Avem anticorpi și anticorpii lucrează, toți întru același scop. Vindecare și Victorie. Cei doi V ai eliberării. Cei doi V ai ceea ce vine. Valul e deja prea mare că să mai fie oprit. Cu fiecare dintre noi care mai deschide ochii, cu fiecare dintre noi care deja i-a deschis și întinde mâna și celuilalt știind că pe scara asta suntem toți, cu atât mai mult vom simți Victoria și Vindecarea. Pentru că nu e nici Victorie fără Vindecare și nici Vindecare fără victorie. Și după cum Vindecarea presupune toate treptele scării, tot așa e și rețeta pe care v-o propun azi.
Millefeuille. Milfoi s-ar pronunța, doar că nu e chiar așa, e puțin mai complicat cu gura și limba și sunetele scoase într-un anumit fel. Șșșșșșș, încetișor, nu vă ambalați, nu vociferați, e ok și dacă spuneți simplu, milfoi. Sau cremșnit. Da, îl știți, îl iubiți.
Doar că el e de fapt o formă de millefeuille fără să fie. Italienii îi spun millefoglia, americanii și unii francezi îi spun Napoleon (și de fapt asta denumește inclusiv faptul că ar avea o proveniență Napoletană). Dar n-are. E francez cu totul, încă de prin anii 1600, când a început să apară prin cărțile de rețete, desăvârșit câteva sute de ani mai târziu, în anii 1800. Desertul miilor de frunze, al miilor de foi, al miilor de pași mai mici sau mai mari ai vindecării.
Ingrediente (10 porții):
• 600g aluat foietaj (2 foi)
• 250g mascarpone
• 500ml lapte galben de gras
• 5 gălbenușuri, galbene și ele
• 140g zahăr alb
• 30g amidon de porumb
• 30g făină
• 80g unt minim 80% grăsime
• 1 păstaie vanilie
• zmeură proaspătă – aprox 250-300g
Crema e prima, are nevoie de timp să se răcească.
1. Zahărul se amestecă cu amidonul, făina și semințele de vanilie într-un vas. Se adaugă apoi gălbenușurile împreună cu puțîn lapte (50-100ml) și se omogenizează bine. Se adaugă restul din cantitatea de lapte și se pune pe foc mediu.
2. Se amestecă mereu astfel încât să nu se lipească și să nu facă cocoloașe, până când se îngroașă de consistența unei budinci. Se ia de pe foc și se adaugă untul și se amestecă până se topește și se încorporează în cremă uniform.
3. Punem crema de vanilie fierbinte într-un bol curat și acoperim cu folie de plastic direct peste cremă astfel încât să nu facă crustă.
4. Lăsăm crema să se răcească complet la temperatura camerei. Nu trebuie să fie deloc călduță, ci rece.
Aluatul de foietaj:
1. Aluatul de foietaj îl întindem pe o hârtie de copt pe dimensiunea tăvii de la cuptor. Peste aluat punem o a doua hârtie de copt și punem cealaltă tavă de la cuptor peste, astfel încât să țînă aluatul plat și să nu îi permită umflarea în timpul coacerii. Dam aluatul la cuptorul preîncălzit, încins bine la 200C pentru 20-25min. În funcție de cuptor, se poate arde foarte ușor. Foaia trebuie să fie rumenă, însă să nu aibă miros/gust de ars. Ochii pe ea. Puteți pune o greutate pe tava de deasupra – de ex un vas de yena, pentru a vă asigura că nu foaia nu vă ridica tava în timpul coacerii. Puteți să îl tăiați în fășii de acum, că să nu se sfărâme după coacere, la taiere.
2. După coacere scoatem aluatul să se răcească pe un grătar și apoi îl tăiem în 3 fâșii pe orizontală. Vom obține 3 fâșii. Fiecare fâșie o vom tăia în 5 bucăți, obținând astfel 15 mini blaturi din care vor rezulta 5 porții. În total din ambele aluaturi vom obține astfel 10 porții.
Când crema de vanilie s-a răcit scoatem și brânză mascarpone de la frigider și o lăsăm 15 minute la temperatura camerei.
Crema de vanilie o mutăm într-un bol încăpător sau în vasul de la robotul de bucătărie și cu paleta la viteză mică batem ușor crema pentru a deveni fină și omogenă (tinde să se întărească că o…budincă în timp ce se răcește).
Adăugăm apoi mascarpone câte 1 lingură (atenție să nu luați și zerul din cutie) o dată și lăsăm să se încorporeze bine până adăugăm următoarea lingură. Procedăm așa pentru a se încorpora bine și a nu face cocoloașe (care pot fi ulterior salvate dacă trecem crema printr-o sită, dar vrem să evităm un pas în plus).
Montaj:
Pentru fiecare porție vom folosi 3 bucăți de aluat de foietaj copt anterior. Crema o punem într-un poș cu dui rotund mic la capăt (aici e migăleală, va arata bine cu pos-ul).
Luăm prima bucată de aluat și punem cu poșul cremă, de principiu trei rânduri de guguloaie de cremă. Punem al doilea blat și repetăm procedura. Apoi punem al treilea strat de blat și ornăm prăjitura cu cremă și zmeură.
Se servește rece. Rece că o zi de Decembrie la Constanta.
Miile de pași ai vindecării, precum foile din millefeuille (iar v-ați chinuit să pronunțați) se mănâncă neapărat cu lingurița, puțin cate puțin. Ca un medicament. Cam cum încerc eu, prin tot ce fac în fața camerei și în afara ei să fac, câte puțin în fiecare săptămână. Să mai facem un pas, împreună. Spre Victorie și Vindecare. Asta e o formă poetică de a vă spune care cred eu că îmi e misiunea. Toți, până acum, absolut toți de până acum ne-au ținut, voit, vălul pe ochi. L-am dat jos. Am urcat pe scară. Mergem înainte cu ochii la destinație. Vine. Capul sus, Constanța!
Poza e cu titlu de prezentare.
Av. Emil Mihail TATU
