2.4 C
Constanța
vineri, 21 martie 2025

facebook se tâmpește pe zi ce trece!

spot_img

Trebuie citit

La începutul acestei săptămâni, facebook anunța că va bloca toate postările CU talibani. Ați putea crede că e vorba de postările talibanilor și ale admiratorilor lor idioți. Ei bine, e vorba și de cei care scriu DESPRE.

Mai exact, n-ai voie să ai opinii despre ce nenorociri fac ei și cât de slabi sunt liderii planetei. Mie mi-au șters o postare în care afirmam că liderii lumii occidentale sunt o rușine mondială, pentru ce se întâmplă azi acolo. Dar mi-au suprimat dreptul la opine. Și m-au amenințat că îmi restricționează contul.

Însă pe cunoscutul gazetar de la Cațavencii, Patrick Andre de Hillerin, l-au blocat 7 zile pentru mai puțin de atât. Omul a promovat un editorial din Cațavencii, pe care – în mod evident – cretinii de la facebook nici nu s-au obosit să-l citească. Și pe care îl puteți citi AICI. Fragmentul de promovare al articolului era următorul:

„Analiștii și cunoscătorii ne spun că nu avem în fața ochilor un eșec. Pentru că obiectivele războiului din Afganistan au fost atinse: Bin Laden a fost eliminat, autorii atentatelor de la 11 septembrie 2001 au fost pedepsiți. Restul nu mai contează. Dacă așa ar sta lucrurile, ar însemna că am asistat la cea mai costisitoare campanie de răzbunare din istoria omenirii.”

Say what?!? Ce e jignitor, ofensator, impudic la textul ăsta?! Ce standarde „ale comunității încalcă”?!?

„Este cât se poate de drept că n-ar trebui să ne dăm toți cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Afganistan. Eu, de exemplu, n-ar trebui să am acest drept. Pentru că sunt oameni care se pricep, sunt specialiști, au căderea de a se exprima, ei știind. Noi, restul, am face bine să tăcem naibii din gură.” spune de Hillerin. Ei bine, Patrick, facebook, în întelepciunea sa nemărginită, ți-a dat dreptate!

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri