Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța anunță finalul cu
succes al sezonului estival 2024, încheiat cu o serie de evenimente de amploare,
care au transformat Stațiunea Mamaia într-o destinație preferată pentru turiștii din
întreaga țară. Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia a găzduit în fiecare
weekend concerte de excepție cu artiști de renume din România, atrăgând mii de
spectatori și contribuind la o atmosferă vibrantă, ce a pus stațiunea în centrul
distracției de pe litoralul românesc. Atmosfera a fost de-a dreptul explozivă, iar
turiștii, atât din țară cât și din străinătate, au savurat din plin valurile de distracție.
Un sezon plin de succes
Începând cu luna Mai și până la mijlocul lui Septembrie 2024, OMD Mamaia
Constanța a colaborat cu cei mai apreciați artiști oferind turiștilor spectacole live
memorabile. În plus, evenimentele au fost completate de activități interactive pentru
familii și copii.
George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța, subliniază importanța
acestor evenimente în consolidarea imaginii stațiunii ca o destinație modernă și
atractivă: „Sezonul 2024 a fost unul spectaculos din toate punctele de vedere. Ne-
am concentrat pe crearea unei oferte de divertisment care să fie pe placul tuturor,
atât turiștilor români, cât și celor din străinătate. Rezultatele sunt evidente: am
demonstrat încă o dată că Mamaia este un loc al experiențelor de neuitat.”
O toamnă dedicată promovării internaționale
Cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia Constanța își îndreaptă atenția către
toamnă, o perioadă extrem de importantă pentru promovarea destinației pe piețele
internaționale. În lunile următoare, organizația va participa la numeroase târguri și
expoziții de turism de renume, cum ar fi TTG Travel Experience Rimini, World
Travel Market London, TT Warsaw & ITTF Warsaw. Aceste evenimente sunt
esențiale pentru consolidarea poziției Stațiunii Mamaia ca o destinație turistică de
top, nu doar pe timpul verii, ci și pe tot parcursul anului.
„Participarea la aceste târguri de turism ne oferă oportunitatea de a discuta direct
cu tour-operatori și agenții de turism din întreaga lume. În plus, este o ocazie
excelentă de a pune în valoare tot ce are Mamaia de oferit: servicii de calitate,
evenimente unice și o infrastructură turistică în continuă modernizare”, a adăugat
George Măndilă.
OMD Mamaia Constanța își propune să atragă un număr tot mai mare de turiști
internaționali, promovând diversitatea experiențelor pe care stațiunea le poate oferi.
De la vacanțe relaxante la plajă, la turism activ, sporturi nautice, festivaluri și
evenimente culturale, Mamaia dorește să devină un punct de referință pe harta
turismului global.
OMD Mamaia Constanța: Evenimentele s-au încheiat în forță, ne pregătim să ducem brandul Mamaia pe scena internațională!




