Pot să înțeleg hărmălaia copiilor la joacă. E vară, e vacanță, iar ei au o energie pe care, doar cei care nu au copii, sau babele comuniste care au uitat că au avut și ele cândva copii mici, nu o înțeleg.
Și, deși orașul ăsta nenorocit nu are suficient de multe spații de joacă, se găsesc soluții. Încă mai sunt parcuri și spații înverzite accesibile din orice zonă a Constanței. Plus hectare de plajă, unde pot zburda nestingheriți, că oricum turiști, ioc, vara asta.
Ce nu înțeleg este comoditatea și nepăsarea părinților care îi țin în perimetrul blocului, în parcări, printre mașini, printre betoane, în praf și noxe.
În loc să zbieri într-una la el „Rareeeeeeș, vine mașina”, să-l smucești ca să stea în ăia doi metri de lângă bordura unde spargi semințe cu alți părinți, ai putea să urci în mașină să-l duci într-un loc mai child-friendly. Da, în mașina aia pe care, de altfel o bibilești toată ziua și pe care o lustruiești ca pe un bibelou Sau urcați în CT bus că nu îți cad gradele și nu face traume pe viață ăla mic dacă stă 15 minute într-un mijloc de transport public.
Sau faceți o plimbare pe jos, până la un parc sau un loc de joacă adecvat. E timp de calitate, în care îi mai răspundeți și la infinitele “de ce-uri” specifice vârstei, în care povestiți, în care îi mai arătați o mâță, un pescăruș, un nor caraghios, cum se traversează la un semafor, etc.
Știu timpul e scurt, răbdarea la fel. Dar mă întreb. Vrei ca universul copilului tău să se rezume la betoanele cenușii din spatele blocului, la mașinile aflate într-un permanent du-te-vino din parcare, la ghena de gunoi din vecinătate? Nu spune nimeni să-l duci numai în vacanțe exotice, nu atunci când nu există timp și posibilități. Dar poți încerca să faci Rai din ce ai!
