Tot mai multe trupe mari, legendare, aflate la apusul carierei, cu doar unul-doi dintre membri fondatori rămași, anunță turne pe care apoi le anulează. E sfârșitul unei ere, unor timpuri fabuloase, irepetabile.
Cel mai recent exemplu e cel al celor de la Uriah Heep, care aniversau 50 de ani de existență (!). Porniți de acum doi ani la drum, opriți de pandemie, cu pierderi de personal pe drum (un basist, tobarul și clăparul fondator au murit doar în ultimii trei ani…), sunt din nou stopați de costurile mari de turneu și biletele – prea puține – vândute.
Există un cerc vicios în privința biletelor vândute în avans, de care am mai scris – cel puțin în România. Dacă se anulează, cu atât mai puțin dacă se amână, îți vezi greu banii înapoi. Și lumea nu mai cumpără cu luni înainte – nici nu se știe ce vor face în ziua aia… Iar fără bilete vândute în avans, trupele de afară nu știu dacă au pentru ce și mai ales pentru cine să vină. Asta pentru că, în cele mai multe cazuri, concertele sunt organizate de tot felul de dubioși, care nu pun niciun ban ca garanție și se bazează doar pe ce colectează pe bilete. Dacă…
Genul ăsta de afacere „pe datorie” funcționează într-o mulțime de domenii pe la noi. De la „agenții de turism” (care nu-s agenții, ci doar reselleri) care n-au un chior, dar vând bilete de avion și pachete în stațiuni și uită să le mai plătească, de unde le-au luat, până la magazine care iau marfa și abia după ce o vând (cu adaos de 100% sau chiar mai mult) plătesc la origine. Genul ăsta de „credit” n-are cum să meargă pe termen lung.
Cât privește partea sentimentală și tristă a știrii, e adevărat: suntem din ce în ce mai puțini nostalgici, dornici să asculte live și să vadă muzică veche și bună. Pentru că la bumți-bumți și muzică pentru cocalari, se înghesuie hoardele ca muștele la… Neversea și Untold.
