Energy Forum – Alfabetizare energetică, în contextul tranziției la energie verde în Europa

Trebuie citit

Tranziția de la combustibili fosili la energie regenerabilă este un drum fără
întoarcere, de la care nici Uniunea Europeană, în ansamblul ei, nici România, ca stat
membru, nu se vor abate.
Obiectivul principal este obținerea neutralității climatice până în 2050, care va fi atins
chiar dacă pe parcurs vor mai fi făcute ajustări impuse de contexte externe.
Aceasta este concluzia generală a “Energy Forum – Tranziția de la aurul negru la
energia verde”, seminarul de închidere a programului “Energy literacy for an
efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness
raising between Romania and Norway”.
Proiectul a fost derulat de Freedom House România, în parteneriat cu Norsk
Energi, De-a Arhitectura și Cult Research.
“Energy Forum” a avut loc pe 14 martie, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene
din România.

Green Deal, o prioritate testată de crize

Dezbaterea, la care au participat 11 speakeri avizați, de la 11 organizații și companii,
a fost deschisă de către Mara Roman, șefa-adjunctă a Reprezentanței Comisiei
Europene în România.
Mara Roman a menționat că UE și statele membre nu se vor abate de pe drumul
spre neutralitatea climatică, mai ales că acest obiectiv este inclusiv și în legea
europeană a climei.
„Un obiectiv legal, pe care Uniunea Europeană îl va urmări în continuare. Un obiectiv
ambițios. (…) Green Deal este cea mai complexă prioritate a Comisiei Europene,
care a fost și cea mai testată în ultimii ani de toate crizele prin care am trecut, criza
COVID-19, a războiului din Ucraina, dar și criza energetică, cu toate costurile sale
sociale”, a declarat Mara Roman.
Dezbaterile au fost deschise de Cristina Guseth, directoarea Freedom House
România, care a menționat că jurnalismul de mediu este extrem de restrâns în
România, dar dezvoltarea acestuia este necesară.
„Ideea acestui proiect a fost să aducem împreună, din diferite domenii, pe toți cei
care pot fi interesați de mediu.

Am adus autorități centrale și locale, din educație, vom elabora ghiduri pentru elevii
din generală și liceu, sociologi, jurnaliști și oameni de afaceri.
Am organizat două eco-campuri, la Primăria Sectorului 6 și la Ciugud, o deplasare
de studiu la Oslo, unde am fost găzduiți de partenerul nostru din Norvegia, Norsk
Energi, și o campanie media extinsă”, a declarat Cristina Guseth.

Multe asemănări între România și Norvegia
La eveniment a fost prezent și Sergei Faschevsky, consultant senior al Norsk
Energi, partenerul norvegian al proiectului ELES.
„Am avut o cooperare extraordinară în activitățile cu partenerii noștri din România.
Îmi pare rău că nu am învățat încă limba română, știu câteva cuvine, dar m-am simțit
foarte bine în România și în relația cu partenerii români.
Noi suntem practicieni, cei care implementează politicile. În timpul discuțiilor noastre,
în Oslo, Ciugud și București, am găsit multe elemente comune între Norvergia și
România.
Avem în comun dorința de a implementa surse de energie mai prietenoase cu
mediul, în beneficiul societății”, a declarat Serghey Fascheschy.
La “Energy Forum” a participat și Elena Popescu, directoarea generală adjunctă din
cadrul Ministerului Energiei, care a arătat că noile politici pentru energie verde
presupun trecerea la un alt mod de viață, dar și la un nou mod de gândire, atât
pentru consumatori, cât și pentru autoritățile publice.
„Trebuie să trecem la un alt mod de viață, ca și consumatori, dar și la un alt mod de
gândire ca autorități implicate în domeniul energetic. Politicile energetice au impact
în toate sectoarele economice.
O confirmare a acestui fapt este însăși noua directivă privind regenerabilele, care
stabilește o cotă ambițioasă pentru creșterea surselor de energie regenerabilă în
statele membre UE, dar și cote și ținte clare pentru sectoarele care sunt cele mai
impactate, precum cel industrial”, a menționat Elena Popescu.

Cum percep românii eficiența energetică

„În cadrul acestui proiect, am realizat o cercetare cu privire la percepțiile românilor
despre eficiența energetică, pe un eșantion reprezentativ, un studiu cantitativ și
calitativ.

Am urmărit să vedem care este nivelul de cunoștință și asocierile referitor la eficiența
energetică, practicile de consum și programele pe care le urmărește statul român și
sunt cunoscute de români”, a menționat Alexandru Zodieru, de la Cult Research,
partener în proiectul ELES.
De-a Arhitectura a desfășurat un program de educație pentru sustenabilitate, în
cadrul programului „Săptămâna verde”, în școlile din România.
„Noi am adus componenta de educație în proiect, pe care am gândit-o în corelare cu
Săptămâna verde din școli. Deși atunci când am scris aplicația de grant, împreună
cu Freedom House România, Săptămâna verde era doar o acțiune planificată într-o
strategie, ne-am dat seama că trebuie făcut mai mult.
Nu vorbim doar despre ecologie, ci și de sustenabilitate, care presupune nu doar
protecția mediului, ci și dezvoltare economică în acord cu protecția mediului”, a
menționat Vera Marin, educator pentru studenți la Universitatea de Arhitectură „Ion
Mincu” din București, dar și pentru copii și adulți în cadrul proiectelor implementate
de De-a Arhitectura.
Dan Dumitru, care a fost și moderatorul evenimentului, și speaker, a prezent o
invenție a Allspark Energy, compania pe care o conduce: o baterie compactă,
proiectată 100% în România, care permite atât conectarea la orice sursă de curent
între 1 și 150 de kilowați, încărcarea autovehicolelor electrice, dar și stocarea
energiei pe perioade lungi.

Direcții pentru viitor în privința energiei verzi


„Energy Forum” s-a desfășurat în două paneluri. Panelul al doilea, denumit
„Tranziția de la fosil la verde: cum integrăm gazul și energia nucleară, cum
modernizăm sistemul de transport și cum colaborăm cu prosumatorii”, a fost
dedicat specialiștilor români din domeniu.
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis, a declarat Silvia Vlăsceanu, director
executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică (HENRO).
„În contextul creșterii numărului de prosumatori, trebuie să vorbim și de stocare. De
acum înainte, statul ar trebui să nu mai accepte la finanțare proiecte fără soluții de
stocare. Vorbesc din punctul meu de vedere ca inginer cu pregătire tehnică”, a
menționat specialista.
OMV Petrom, partener al evenimentului, a anunțat că alocă 35% din investiții în
energia regenerabilă.
„Avem mai multe direcții majore spre care ne îndreptăm, respectiv tranziția către
produse care au emisii reduse de carbon sau chiar zero și dezvoltarea capacităților
de producție de gaze naturale, în vederea asigurării flexibilității necesare pentru

consumul de energie la nivelul României”, a declarat Cătălin Hristescu, director
Managementul Portofoliului Gaze și Energie al OMV Petrom.

Soluții pentru persoane fizice și IMM


Inclusiv persoanele fizice se adaptează schimbărilor în domeniul energiei. O soluție
care funcționează în Europa și a fost adoptată și în România este cooperativa de
energie.
„România analizează modele din Grecia și Portugalia, care funcționează în felul
următor: se face un microgrid, cu compensare cantitativă de energie, prin furnizorul
de electricitate la care sunt legați toți participanți. Condiția este să fii dincolo de
punctul de transformare, ultima parte a rețelei locale.
Marele avantaj este că această compensare cantitativă se face fără a mai plăti
tarifele de distribuție, căci aproape jumătate din factura de electricitate este pentru
aceste tarife.
Deci, în comunitățile de energie, oamenii își împart energia între ei fără tarife de
distribuție”, a explicat Bogdan Stroe, președintele Cooperativa de Energie.
Ana Maria Icătoiu, vicepreședinta Organizației Femeilor Antreprenor OFA din UGIR,
a prezentat, în cadrul Energy Forum, șase propuneri de programe pentru creșterea
eficienței energetice a IMM-urilor din România.
„Degeaba inundăm piața cu finanțări pentru IMM-uri, pe indenpendența energetică și
asigurarea consumului tehnologic de energie electrică din surse regenerabile, dacă
nivelul de informare a ceea ce înseamnă eficiență energetică este foarte scăzut.
Nu a mers nimeni către antreprenori să îi învețe. Trebuie să fie făcut acest lucru”, a
declarat Ana Maria Icătoiu, la “Energy Forum – Tranziția de la aurul negru la
energia verde”.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri