Oricît de delicat aș vrea s-o spun, despre profesia de ”consilier de dezvoltare personală” nu pot să am niciun cuvînt de bine. Denumirea în mod voit confuză, intercalarea unor cuvinte care duc cu gîndul la profesia de ”psiholog cu specialitatea de consiliere psihologică” sînt din start necinstite atît din partea celor care au creat cursurile, cît și, după părerea mea, din partea celor care urmează cursurile și se numesc ulterior așa ca profesie.
Toți știu încă de cînd se înscriu la curs că e o ”șmecherie” prin care cu o investiție minimă de bani (aprox. 400 de lei) și și mai mică de timp și efort (nu este obligatorie absolvirea facultății de psihologie) devin cu acte în regulă ”consilieri” și își pot deschide niște ”cabinete” unde să facă ”dezvoltare personală”. De unde știu aceștia că e o șmecherie? Din faptul că toate cursurile de acest gen țin, în cel mai bun caz pe care l-am găsit pe net, 70 de ore. În realitate, am aflat de la cei care au absolvit cursul, acesta se ține maxim un weekend, iar în ultima vreme aceste cursuri se fac și online. Nu poți nici să îți imaginezi că cineva va învăța într-un weekend să facă ”dezvoltare personală” cu alți oameni. Dacă crezi asta, cu atît mai mult nu poți face dezvoltare personală, înseamnă că nu ai o minimă cunoaștere a acestui proces. De ce țin unii cursurile astea? Simplu: pentru bani. Nu am niciun dubiu. De ce aleg cursurile cei care vor să facă această profesie? Nu pot decît să presupun că nu se respectă ca prestatori de servicii în relația cu oamenii. Cred că ”dezvoltarea personală”e un lucru simplu, ”să stai de vorbă”, să spui cîteva cuvinte încurajatoare, că s-au născut cu talent de consilieri și nu le mai trebuia decît o diplomă de absolvire a unui curs de formare ca să poată profesa, că au fost ei pe la terapie și știu cam cum se face etc.
Altă situație: din dorința unor psihologi care și-au propus să devină psihoterapeuți, au început o facultate de psihologie, dar cineva i-a îndrumat pe un drum mai ușor, mai rapid, să nu le mai fie necesar tot parcursul cu formările apoi acreditările prin colegiu. Cu atît mai mult la ei există confuzia, pentru că legal se pot numi și psihologi, dar formarea lor prin acest curs este, repet, doar o chestie formală, aș putea spune, pentru că formarea ca terapeut sau consilier psihologic este cu totul altceva. Atestarea drept consilier psihologic presupune absolvirea facultății, un curs de formare cu durata de 200 de ore, timp de cel puțin un an, dar și 50 de ore de proprie dezvoltare personală. Aceste cursuri continuă cu cel puțin încă 200-300 de ore pentru a deveni psihoterapeut, plus 30 de ore de dezvoltare personală individuale și alte zeci de grup, nici nu mai știu cîte. Urmează supervizare alte 200 de ore.
M-a amuzat de curînd un coleg care, după absolvirea unei formări în psihoterapie, vorbea despre o supraspecializare ”de scurtă durată, DOAR 6 luni”. De fapt chiar de acolo a pornit o mare discuție care a pus bazele postării mele de acum.Aflu des și despre studenți la psihologie sau absolvenți cărora li se pare că formarea nu se mai termină și atunci apelează la aceste tertipuri cu cursul de ”consilier de dezvoltare personală” ca să poată începe să lucreze. Le-am recomandat să aibă răbdare să facă formările, or să-și dea seama ce diferență uriașă este între ceea ce crezi că este consilierea înainte de parcurgerea unei formări, și ce este ea de fapt. Și da, i-am sfătuit să nu se recomande ca absolvenți ai acelui curs, că mi se pare neonorabil pentru ei, care au terminat sau termină curînd facultatea de psihologie. Am primit feedback-ul lor, unii se amuză pe seama acelui așa-zis curs pe care l-au absolvit, cînd au văzut cu ce te confrunți într-o formare adevărată. Celorlalți, nepsihologilor, le pot recomanda să se respecte, cum spuneam, să respecte și profesia de psiholog, de care au ei înșiși nevoie să fie practicată corect (chiar sînt curioasă dacă ei s-ar duce la un consilier fabricat în 2 zile), să nu încerce să sară etape și să își accepte o întîrziere în exercitarea profesiei pe care și-o doresc, cu beneficiul că ar face-o onorabil și corect. Să se înscrie la o facultate de psihologie și să învețe temeinic despre sistemul psihic uman, despre metodele psihologiei, să își însușească instrumente de lucru și să facă practică multă pînă să intre prima dată în cabinet.
Celor care își aleg un terapeut le recomand, de asemenea, să se respecte și să apeleze la servicii ale specialiștilor din domeniu. Să consulte registrul unic al psihologilor, există pe site-ul colegiului psihologilor, acolo sînt trecute și specialitățile în care sînt atestați (ca idee, nici măcar orice psiholog nu poate să facă terapie sau consiliere). Să țină cont, dacă vor, bine-nțeles, că acei ”consilieri de dezvoltare personală” nu sînt psihologi. Dacă aș avea vreo putere individuală, aș mai face recomadări și sistemului care permite ca aceste cursuri să existe. Dar nici măcar prin metode instituționale nu s-a reușit scoaterea lor de pe piață, probabil că alimentează puternic o verigă din sistem, așa că nu pot decît să îmi spun propria mea părere, dar și a multora dintre colegii mei, despre acest fenomen.
Succese!
