Mulți europeni continuă să-i blameze pe americani, pentru menținerea pedepsei cu moartea. Viață luată, pentru viață luată. Asta pentru că (sau ca o consecință) sistemul juridic european e puternic pervertit și anapoda.
O dată cu tragedia de la Vama Veche, câțiva avocați au ținut să mă combată, când am spus (nu numai eu!) că măcar o pedeapsă de 20-25 de ani ar fi cea justă, pentru așa o grozăvie. Sau chiar pedeapsa cu moartea. Nu, n-au pretins chiar că a fost omor „prin imprudență” (ar fi fost culmea!) ci „cu intenție indirectă”…. WTF?!? N-am studii de drept, dar pentru mine și cei mai mulți oameni de bun simț este o CRIMĂ, un OMOR, punct.
Din clipa în care a băut sau s-a drogat, un șofer care a urcat la volan este o persoană înarmată (cu o fierătanie care cântărește tone) și care a ieșit pe stradă. Că 99% din șoferii bețivi sau drogați nu omoară pe nimeni, e doar o întâmplare fericită. Restul, și-au asumat riscul de a omorî pe cineva, din clipa în care s-au intoxicat. Cum să primească doar 7 ani de închisoare, când au FRÂNT viețile a doi tineri frumoși și silitori, la numai 20 de ani?!?
În timpul ăsta, pentru tâmpenia de infracțiune inventată de „abuz în serviciu” se dau pedepse de peste 10 ani, chiar dacă prejudiciul a fost recuperat sau nici măcar nu există!? Exemplele sunt cunoscute. Dar, ca să vorbesc numai în nume propriu: am fost anchetat un an și jumătate, sub riscul unei pedepse de 10 ani (nu omorâsem pe nimeni, nici măcar treaz!) pentru vânzarea unor locuințe, chiriașilor, în calitate de membru al unui consiliu de administrație. Pentru că procurorii DNA ar fi vrut licitație de vânzare – nu auziseră de dreptul de preempțiune al chiriașilor. După un an și jumătate de nesomn, avocați, audieri și declarații, s-a dovedit că fapta nu există. Dar mi-au mâncat degeaba un an și jumătate din viață,. Cei arestați preventiv, abuziv, și eliberați după luni bune, fără explicații, ce să mai zică?!
Deci cum?! Dacă omoram drogat, doi tineri nevinovați, riscam mai puțin?! Și poate (pe legea veche) luam și cu suspendare?!? Felicitări, „Justiție” europeană/română! Ești BOLNAVĂ!!!