Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța) organizează, în perioada
21 – 25 septembrie 2022, Târgul Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de
profil din țară în domeniul industriei ușoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea, pentru pirma dată după 2 ani de zile la
Pavilionul Expozițional Constanța.
Târgul se va desfășura la Pavilionul Expozițional, din staţiunea Mamaia și reunește circa 100 de firme,
producători și comercianți de îmbrăcăminte și încălțăminte din intreaga ţară, majoritatea acestora fiind participanți
fideli ai acestui eveniment.
Numărul mare de expozanți și suprafața ocupată demonstrează faptul că TINIMTEX se bucură de notorietate
pe piața expozițiilor de profil și reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanți.
La această ediţie, CCINA Constanța și-a concentrat cu succes eforturile în atragerea de firme producătoare de
îmbrăcăminte si încălţăminte, astfel încât, la ediția din luna septembrie 2022, a TINIMTEX, din totalul de circa 100 de
firme participante, 70 de firme sunt producătoari autohtoni.
Ediția din luna septembrie a TINIMTEX, de altfel cea mai importantă din tot anul, dă startul cumpărăturilor din
această perioadă, expozanții prezenți la târg propunând publicului constănțean o ofertă extrem de variată, cu noile
colecţii de toamnă-iarnă, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calității produselor expuse, cât
și din perspectiva prețurilor atractive pentru cumpărători.
TINIMTEX va fi structurat astfel:
Pavilion Expozițional parter – confecții textile adulți, îmbrăcăminte din piele și blană, îmbrăcăminte copii, tricotaje,
lenjerie, home&deco, accesorii.
Pavilion Expozițional etaj – genți și accesorii, încălțăminte.
Program de vizitare:
Miercuri-Sâmbătă, 21 – 24 septembrie: orele 10.00 – 19.00
Duminică, 25 septembrie: orele 10.00 – 16.00.