Bijuteria de la malul mării va străluci din nou
Construit în anul 1912, recondiționat parțial în 2009, în prezent aflat în stare de degradare, Hotelul Palace are, în sfârșit, un nou proprietar, care în curând va demara lucrările de modernizare.
Water Power Energy S.A. va investi peste 10 milioane de euro pentru a reda strălucirea acestui monument istoric din Constanța.
Noul hotel va fi clasificat la 5 stele și, în exclusivitate, va aduce un faimos brand internațional pe litoralul românesc. Potrivit noului proprietar, în anul 2026 vor fi cazați primii turiști.
Hotelul Palace, o clădire emblematică din Zona Peninsulară, era o unitate de cazare cu facilități de lux pentru perioada în care a fost inaugurat, fiind preferat de elita Europei care venea să își încerce norocul la Cazinoul din Constanța și avea nevoie de discreție.
Sursa: stirilemedia.ro