Dacă ai ca mine degete tip-crenwurști, te ferești dintotdeauna de chestiile fine. Ajunge să-ți fie frică de ele. Nu bagi ață în ac, nu faci goblenuri, ioc navomodelism, nema miniaturi, nu prinzi încuietori de brățări, nu cânți la chitară (a fost nevoie de o chitară electrică, și niște urechi chinuite prin casă câteva luni, că să înțeleg că nu e de mine), nimic din toate astea nu-ți provoacă vreun fel de confort. Ei bine, la fel e Pavlova. Când am citit prima dată despre desertul ăsta m-am îngrozit….
Eta balerina!
Și-a primit numele de la o balerină rusoaică de prin anii ’20, Anna Pavlova, după un turneu în Australia și Noua Zeelandă (le bag pe amândouă pentru că ăștia se ceartă între ei de vreo 80 de ani pe paternitatea prăjiturii).
De fapt era despre tutu-ul ei, nu despre ce era dedesubt, că legendele-s cuminți, nu ne spun dacă bucătaru’ s-a dedat la duduia balerină – nici ăla australian, nici ăla neozeelandez. Balerina: expresie a delicateții, feminității, fineții – degetele mele: crenwursti! Lumi diferite, nene! Cum să-mi pot eu vreodată sincroniza energia cu așa ceva, eu care am în general delicatețea unui elefant în magazinul înghesuit cu bibelouri de porțelan, vorba cântecului. Nu știi care? Uite AICI!
În nota asta, stau și mă gândesc ce prăjitură ar putea primi numele de Șoșoacă?! Cum să te duci la o cofetărie sau restaurant de fițe peste 100 de ani să ceri o “șoșoacă”? Cum arată prăjitura aia? În formă de gură larg deschisă și nespălată pe cap?!? Off, urâte vremuri mai trăim… Pavlova se bazează pe abilitatea de a prepara și a coace o chestie care în sine e foarte simplă, dar care îți lasă impresia atunci când e gata că, dacă te porți puțin mai masculin cu ea se sfărâmă-n bucăți. Teroare!
Din frica asta am ajuns în prezent, după niște ani în care m-am tot jucat cu diverse chestii prin bucătărie, fiind aproape virgin în ceea ce o privește pe doamna Pavlova. Atât de frică mi-a fost de Pavlova încât nici măcar n-am pus gura pe ea (pe prăjitură, ca să fie clar) decât o singură dată și aia era una cu cacao (aia e o Pavlova mai specială, doar pentru momentele cu adevărat festive). De ieșit din mâna mea, încă n-a ieșit niciuna (și asta despre care vă vorbesc mai are 45 de minute și 27 de secunde până să iasă din cuptor). În bucătărie mulți dintre noi avem tendința de a ne refugia pe cărările bătute, pe chestiile care știm sigur că ne ies. Ei bine, mi-a trecut frica, mi-am luat inima-n dinți, am pus mâna și-am citit, și zic io că mi-a ieșit (transpus în timp peste 45 de minute).
Câteodată e nevoie să te arunci în brațele balerinei fară să gândești prea mult, fără să te gândești la ce urmează, să trăiești momentul cu toată intensitatea lui că altfel ai trăit degeaba.
Lăsăm senzațiile tari, trecem la treabă. Ai nevoie de:
– 6 sau 7 (eu am pus 7) albușuri. Daca ai degetele că mine și ești bărbat, e posibil să dureze o veșnicie treaba asta. Mi-e mi-a luat cam 5 minute.
– 330 grame (pe cântar, nu din ochi) de zahăr pudră
– vanilie.
– O linguriță și jumătate de oțet. Da, ai auzit bine, oțet. Eu am pus de mere cu miere, că mi-s pițipoancă la regim, adică habar n-am de ce nu am oțet normal în casă.
– 375 grame de smântână pentru frișcă. Să nu te prind cu porcării d-alea vegetale, că altă rețetă nu mai vezi!?
– Fructe (aici e după cum iți place. Acasă la Jonah Lomu era cu fructul pasiunii, da’ poți să înlocuiești mucii aia cu niste kiwi, afine, căpșuni, cam ce găsești la sectorul de fructe scumpe iarna prin februarie, când îți trece ție frica de Pavlova).
1. Separi albușurile în bolul mixerului.
2. Pornești mixerul.
3. Pornești cuptorul la 120 de grade.
4. Bați albușurile până se întăresc puțin.
5. Cu o lingură pui din zahărul pudră câte puțin, aștepți 30 de secunde între linguri.
6. Când ai terminat cu zaharul, mai bați cam 3 minute. Ouăle. Cu mixerul.
7. Pui oțetul. Pui vanilia.
8. Mai bați albușurile încă vreo 5 minute. Ar trebui să fie de consistența unei friști (frișci, care o fi forma corectă de la frișcă în contextul ăsta? Nu contează, te-ai prins).
9. Într-o tavă în care ai o hârtie de copt, așezi așa, goală, fără nicio formă sau altceva, bezeaua care ar trebui să-și păstreze forma. O înalți, cam 10 cm cu o spatula, chestie delicată, iar e nasol cu degetele ca cârnații (cacofonie intenționată, ca să relev ce degete nasoale am).
10. Pui un ceas să sune peste o oră și jumătate. Nu deschizi ușa cuptorului.
11. Când a bătut orologiul de la smartphone ora și juma’, oprești cuptorul. Nu deschizi ușa. Aștepți cuminte încă vreo oră, să se răcească în același timp cu cuptorul.
12. Bați frișcă. Naturală, da?
13. Scoți bezeaua, o pui pe o farfurie. Cu grijă, mama lor de degete, mama ei de masculinitate!
14. Deasupra bezelei pui strat de frișcă, altă chestie delicată. Fă cum îți vine, nu-ți bate capul, nu tre să fie la dungă, îi place puțin ciufulită, e femeie adevărată, nu Veronica Micle, să vrea doar poezii de l-a adus pe săracu Mișu’ la balamuc.
15. Peste frișcă, fructe – nu prea multe, că-s grele și ți se lasă. Nu vrei să ți se lase, crede-mă, e tragic. Nu, nu știu din proprie experiență…
16. Aia e! Dacă ai curaj, poți să o tai și să o dai și altora s-o mănânce. Io îi fac doar o poză (sau nu, mă crezi pe cuvânt de avocat, haha) și-am fugit, că nu mă ține inima să bag cuțitu’n ea!
Cam asta e povestea balerinei. Frica e acolo, doar că să fie învinsă. Orice frică, oricât e de adâncă, are leac. Pavlova m-a scos din frică! Dacă ești femeie și ai degetele ca ale mele, aia e: intri în politică și speri să facă unu’ o prăjitură, o pâine, o ceva cu numele tău. Ca Șoșocă! Sau ca Turcan!
Cum o fi prăjitura Raluca Turcan? Offf, ce vremuri!
