CIMITIRUL INTERNAŢIONAL DE ONOARE „MIRCEA CEL BĂTRÂN” DIN COMUNA MIRCEA VODĂ – 95 de ani
„Ca un simbol al vitejiei şi onoarei militare, în acest cimitir îşi duc somnul de veci, împreună români, ruşi, germani şi bulgari, căzuţi în Primul Război Mondial”
La terminarea Primului Război Mondial pe teritoriul României erau presărate peste 400.000 de morminte ale ostaşilor aparţinând tuturor ţărilor care au desfăşurat acţiuni militare în perioada 1916-1919 pe teritoriul nostru naţional. Acestea erau împrăștiate în 30.000 de locuri, majoritatea nesistematizate şi fără semne de căpătâi.
La iniţiativa multor personalități ale României, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Virgil Madgearu, s-a înfiinţat Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, având o conducere formată din Regina Maria, cinci soţii ale unor generali morţi în război sau în viaţă, Mitropolitul României, miniștrii de Război și Interne și alții.Comitetelor judeţene ale Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război şi Prefecturilor din judeţele Constanţa, Tulcea, Durostor şi Caliacra au căutat vreme de mai mulți ani osemintele celor 19.000 de eroi căzuți în luptele din Dobrogea și astfel au luat ființă cinci mari cimitire ale eroilor, între care și Mircea Vodă.După începerea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru Cimitirul de Onoare din Mircea Vodă a început o perioadă grea, la un moment dat Capela Militară fiind transformată în depozitde cereale, schitul călugărilor în cârciumă, iar în apropierea mormintelor erau organizate ţarcuri pentru animale.
Prin eforturile Bisericii Ortodoxe Române, ale Asociației Cultul Eroilor, ale militarilor Regimentului 40 Mecanizat ”Călugăreni” din Medgidia – care a primit misiunea de a-l îngriji și organiza ceremonialele militare și religioase, cu sprijinul instituțiilor administrative ale județului, Cimitirul Internațional de Onoare din Mircea Vodă s-a transformat într-un fragment de istorie unde odihnesc în somnul de veci eroii a patru țări: Bulgaria, Germania, Federaţia Rusă şi România.
Să nu uităm niciodată, cui datorăm România în care trăim astăzi. Glorie veșnică Eroilor!