10.4 C
Constanța
vineri, 29 martie 2024

Crăciun, cum era la ’37

spot_img

Trebuie citit

„Am găsit, într-un vechi carnet de bal lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, lista făcută de dom’ Pascale, negustor și meseriaș cinstit și estimat din Obor și de doamnă sa Uța, băcăniță cu marfă bună și ieftină dar și proprietară a multoruri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Mașina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.

Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate, şi tacâmuri de argint sterling englezeşti, se servesc alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, își pudrau nasul, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun. Apoi doamnele, vesele și foarte bine dispuse cu mastică de Chios (Auzi Onele), începeau să umple masa.

Ouă umplute cu o pastă al cărei secret sa pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate și cu anșoa, decorate cu frunzulițe de pătrunjel sau murături, roșii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam. de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert. Totul aşezat pe platouri mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti.

Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc și de curcan cu murături și felii de ou în aspic.

Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică și curse de cai, iar doamnele despre modă, copii și actori.

Iarăşi doamnele se ridică la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.

Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale și la icrele negre se mai adaugă unt de Sinaia și gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese.

Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească.

Se mai făcea sau pauză, bărbații jucau table sau stos, iar doamnele își scoteau pantofii înalți ca să încalțe papuci de blană, de la Brașov.

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieți, dar vouă nu vă este foame?!”. Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci și trei de sarmale, cu mămăliguță făcută cu lapte din mălai de moară de piatră și smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă și două-trei feluri de muștar, hrean și alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perișoare sau o supă de pui!

Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, POMANA PORCULUI! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele.

Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure și șnițel vienez!

Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la《Armeanul》. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută.

Se mai sta și se mai discută preț de vreo oră, se pune la cale logodne și încușcriri, călătorii și vacanțe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon, iar domnii invitau doamnele la dans.

Apoi începeau să fie aduse fructele și dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul și să se sature numai văzându-le. Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… Pepene. Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci. Vinul se schimba cu dulcele Cotnari.

Fursecuri de multe feluri și mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc și unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria.

Apoi urma dansul „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care și le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau și râdeau în hohote. De Crăciun nu se bea șampanie… doar de Revelion.

Pe la ora zece noaptea se aducea oa doua cafea (sictir caffe), semn ca musafirii trebuie sa se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale și conița Uța primeau cărțile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulțumire în care se arătă câte de bine s-au simțit.”

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri