Parlamentarii Partidului Social Democrat de Constanța nu au stat niciodată cu mâinile-n sân, cu atât mai puțin într-o problemă atât de importantă și acută, ca cea de la Șantierul Naval Mangalia!
Numai în ultimele două săptămâni, la cererea și inițiativa noastră, au fost convocate două ședințe la Ministerul Economiei, la care, împreună cu sindicatele, cu cei care răspund din minister s-au discutat concret niște lucruri, s-au stabilit niște calendare, nu se sare nicio etapă. În prezent sunt luate în calcul o serie de măsuri și soluții, care încă sunt discutate. Și nu vom politiza acest subiect, pentru că soarta a sute de salariați din șantier este mai presus de orgolii personale și interese de partid!
E o problemă economică nu numai a județului, dar și a României! Din această perspectivă, mi se pare pasivă atitudinea actualului primar al Mangaliei… În afară de faptul că este îngrijorat și suferă profund pentru angajații șantierului naval, primarul Cristian Radu, ce a făcut?! Sunt „impresionat” și empatizez cu faptul că suferă, dar noi chiar am făcut niște demersuri concrete!
Senator Felix STROE