Publicul constănțean interbelic era la fel de interesat de cancanuri
precum este și cel de astăzi. Dramele amoroase erau gustate din plin de
cititorii gazetelor, iar intrigile de acest gen își găseau spații generoase în
paginile jurnalelor cotidiene. Într-o zi de februarie a anului 1930, localnicii
discutau, prin restaurantele și prăvăliile urbei, despre un caz care stârnise
mare vâlvă în ultima jumătate de an și ajunsese, în cele din urmă, la un
deznodământ așteptat.
Știrea zilei era următoarea: Curtea cu jurați o condamnase definitiv la
cinci ani de muncă silnică pe Maria Dumitrescu, rezidentă în localitate. Ea
fusese acuzată că, în urmă cu cinci luni, îl ucisese pe concubinul său,
căpitanul aviator Petre Gheorghe. Trebuie specificat faptul că, în acei ani,
crimele – fapte penale deosebit de grave – se pedepseau cu muncă silnică,
formă ce prevedea închisoare și muncă forțată în mine, saline și stabilimente
penitenciare speciale ce aparțineau statului.
Regimul acestui tip de pedeapsă era unul extrem de aspru, iar mulți
dintre condamnați își pierdeau viața în timpul muncii forțate. Pedeapsa la
muncă silnică era prevăzută de articolele 10-14 din Codul Penal din 1864 (în
vigoare din 1 mai 1865). Acest cod, cunoscut drept „Codul lui Cuza”,
realizat după modelul francez, a fost aplicat (cu unele modificări și
completări suferite de-a lungul timpului) până în 1936, când a fost înlocuit
cu un nou Cod Penal.
Maria Dumitrescu a fost, așadar, condamnată la muncă silnică pentru
săvârșirea unei crime. Gazetarii de la Dobrogea Jună au publicat periodic o
serie de articole despre acest caz, oferind detaliile ample ale intrigii
amoroase, încheiate tragic. Într-unul dintre articolele finale se specifica:
„Împrejurările deosebit de interesante cari au precedat și urmat drama
merită să fie împrospătate în memoria cititorilor și de aceea, în rândurile ce
urmează vom reda pe scurt această sângeroasă dramă sentimentală…”
În stilul clasic și melodramatic al știrilor de gen ne este prezentată
întreaga „sângeroasă afacere sentimentală”: „Maria trăia de vreo 15 ani în
concubinaj cu căpitanul aviator Petre Gheorghe… când s-au cunoscut ea nu
avea decât 16 ani și el 19… S-au iubit… Ea era lucrătoare la un atelier, el
învăța carte, dar fiind lipsit de mijloacele cari le reclama instrucțiunea lui,
fata l-a întreținut din leafa ei, în ultimul an de liceu, în școala militară și
mai târziu, până a ajuns locotenent”.
Bărbatul și-a terminat școala, a devenit locotenent, apoi căpitan, și a
fost detașat de la București la Constanța, fiind urmat aici de iubita sa. În
urbea de la malul mării, povestea celor doi a luat însă un alt curs:
„La Constanța, sosiți de câteva luni, Petre Gheorghe, de curând
avansat în grad, este anturat (n.a. cunoaște alte persoane, își formează un
anturaj) și primește atențiuni din partea unor reprezentante ale sexului
frumos… Maria, fire geloasă, începe să sufere și într-o bună zi, după multe
scene făcute concubinului, ia o hotărâre funestă…
După ce s-au certat ca de obicei, pe când căpitanul se odihnea pe o
canapea la domiciliul lor din strada Tache Ionescu, Maria puse mâna pe
revolverul căpitanului, asupra căruia trage două focuri…”
Urmează tragedia: căpitanul moare în urma rănilor provocate la piept.
Iubita sa realizează ce a făcut și decide să se sinucidă. Fuge pe faleza
Cazinoului și se aruncă de pe digul cel mare în apele reci ale Mării Negre,
într-o zi de toamnă târzie. Este însă salvată de doi barcagii, care o transportă
la spital. „După o oră (n.a. de la internare), când comisarul de serviciu a
venit să îi ia declarația și să îi stabilească identitatea, s-a dovedit că această
candidată la sinucidere era chiar ucigașa căpitanului”.
Maria Dumitrescu a plătit pentru crima sa. „În tot timpul detențiunii
preventive a sperat că judecătorii o vor achita, iluzie spulberată când a
auzit din gura primului jurat și a prezidentului Curții condamnarea ei la
muncă silnică”.
Nu știm ce s-a întâmplat cu Maria Dumitrescu după pronunțarea
sentinței, dacă a supraviețuit detenției și condițiilor îngrozitoare din
penitenciarele vremii. Povestea tragică a celor doi nu s-a pierdut însă, fiind
păstrată în paginile gazetelor constănțene de acum aproape un veac…
