City Park Mall îi invită pe vizitatori să descopere două expoziții interactive și educative, desfășurate în perioada 22 aprilie – 11 mai. Vizitatorii vor putea admira peste 150 de fluturi tropicali în cadrul unei sere de tip terariu, iar ulterior vor pătrunde în
universul reptilelor, într-un spațiu special amenajat pentru a recrea habitatul acestora.
Expoziția de fluturi tropicali va avea loc între 22 și 27 aprilie, în zona Reserved – H&M, nivel -1, între orele 12:00 – 20:00. Accesul este gratuit și se face exclusiv prin aplicația mobilă SPOT.
Publicul va putea observa de aproape peste 150 de fluturi exotici proveniți din America de Sud și Asia. Vizitatorii vor avea șansa să urmărească zborul elegant al fluturilor, comportamentul acestora în habitatul lor natural reprodus fidel și, în unele cazuri, chiar momentul spectaculos al ieșirii din crisalidă. Expoziția oferă o incursiune în ciclul de viață al fluturilor, explicând modul în
care aceștia se hrănesc, se reproduc și se adaptează mediului.
În continuarea acestui eveniment, între 28 aprilie și 11 mai, City Park Mall găzduiește expoziția dedicată reptilelor, în piațeta liftului panoramic, cu același program de vizitare: 12:00 – 20:00.

Vizitatorii vor putea vedea specii impresionante de reptile, de la șerpi și șopârle, până la broaște țestoase. Printre speciile care vor putea fi admirate îndeaproape se numără: Bearded Dragon, Tegu, Madagascar Day Gecko, Burmese Python, Red Foot și multe altele. Expoziția include informații detaliate despre modul în care acestea se adaptează la mediu, rolul lor în ecosistem
și curiozități biologice.
Accesul la ambele expoziții se realizează exclusiv prin aplicația mobilă SPOT, disponibilă gratuit în App Store și Google Play. Utilizatorii isi vor completa profilul si vor selecta City Park Mall ca centru comercial preferat. Pentru copiii sub 18 ani, aplicația nu este necesară.
City Park Mall continuă, astfel, seria evenimentelor educative, oferindu-le tuturor vizitatorilor ocazia să exploreze lumea fascinantă a naturii într-un cadru urban modern.
Mai multe detalii despre evenimentele organizate de City Park Mall Constanța pot fi găsite pe site-ul oficial al centrului comercial, la secțiunea „Evenimente”, precum și pe paginile de Instagram și Facebook.