Pentru a nu știu câta oară, poate chiar consecutiv, pseudo-concursul de muzică ușoară Eurovision e câștigat de o piesă de tot rahatul.
Fraierii se uită și ascultă piesele prezentate, le plac una sau alta – absolut toate sub-mediocre – pariază cine va câștiga, își dau cu părerea care e mai „bună”, pentru ca în final să câștige… aia care trebuie.
Pentru că Eurovision nu e un concurs de muzică, nici măcar (foarte) ușoară, ci un concurs geo-politic. Un concurs al banilor – mulți – al prieteniilor, cumetriilor și înrudirilor dintre țări – țările baltice, țările rusofone, fostele țări iugoslave, țările mediteraneene etc. Contează cine promite mai mulți bani pentru ediția următoare și UNDE VA TREBUI să se organizeze. Cărțile se fac mult înainte, iar behăiala de pe scenă e doar un paravan pentru proști.
Se plătesc și polițe. Politice. Marea Britania n-a luat niciun punct după Brexit, așa cum Italia ani de zile era taxată pentru organizarea festivalului concurent (și mult mai decent) San Remo. La un moment dat, Italia s-a retras, scârbită și exasperată. A revenit în 2011 și se făceau zece ani de când revenise degeaba. Se pregăteau iar să se retragă. Au câștigat la țanc, cu o piesă de porc, cât să organizeze la anul concursul și să mai scoată din pagubă.
La fel: țările anti-rusofone votează împotriva Rusiei, Moldova când votează, când nu votează cu România, maghiarii noștri votează cu Ungaria dar ei nu votează cu noi, diaspora noastră din Spania doarme uneori cu telefonul în mână, țările baltice și cele ex-iugoslave se gratulează reciproc cu puncte etc. Cei care votează (public și juriu) nu dau doi bani pe calitatea MUZICALĂ a melodiei. Uneori nici pe show. Totul e politics.
Mai țineți minte când ABBA sau Toto Cutugno au câștigat Eurovision? Sau când Tornero rupea topurile europene? Uitați vremurile alea!…
