26.4 C
Constanța
sâmbătă, 14 septembrie 2024

Comunitatea elenă din Constanța celebrează Ziua Marelui NU

spot_img

Trebuie citit

Comunitatea Elena Elpis Constanța împreună cu Ambasada Republicii Elene din România organizează în data de 28 octombrie 2023 pentru a celebra împreună Ziua Marelui NU sau Ziua Demnității.

În data de 28 octombrie, Grecia serbează Ziua Demnităţii, considerată a doua sa Zi Naţională, ziua când
Grecia sărbătoreşte comemorând eroii căzuţi în lupta antifascistă.

ste ziua în care, în anul 1940 ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat generalului Ioannis Metaxas un mesaj de la Mussolini prin care acesta îi cerea acestuia “permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către “punctele strategice” din zonă, adică nici mai mult, nici mai puțin decât să se alăture fascismului. Premierul a refuzat ferm cu un NU categoric și marcheaza de fapt, în esență intrarea Greciei în cel de-al doilea război Mondial.

Deviza lor a fost “Libertate sau moarte” dând dovadă de o combativitate extraordinară și un patriotism adevărat, fapt ce l-a facut pe Churchill urmărind desfășurarea luptelor să spună : „nu grecii luptă ca eroii, ci eroii luptă ca grecii”.

Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Aminteşte de valorile elene şi, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.

La evenimente vor participa membrii Comunității Elene Elpis Constanța, președintele comunității, Anton Antoniadis, ambasadoril Republicii Elene în România excelenta sa Sofia Grammata, președintele Uniunii Elene din România deputat Dragos Gabriel Zisopol.

  • Sâmbătă, 28 octombrie, ora 11.00, serviciu religios la Biserica Greacă Metamorphosis Constanța
  • Sâmbătă, 28 octombrie, ora 12.30, în incinta Muzeului de Artă Constanța unde vor fi expuse operele Hristofeniei Cazacu, pictor scenograf și scenograf la peste 150 de spectacole susținute pe scenele Operei Române din Iași, Operetei de Stat din București, Operei Naționale din București, Timișoara, Galați, Constanța, Botoșani și Craiova, pe scena Teatrului Național din Weimar, a Operei Naționale din Russe și a Operei Populare din Sarajevo, Germania, Elveția, Statele Unite ale Americii, China, Olanda și Luxemburg. Medaliată cu premii în întreaga sa activitate, inclusiv cu Medalia „Meritul Cultural Clasa I”.

Copii Comunității vor recita câteva poezii pe tema simbolului „NU” , va fi prezentat un foarte scurt film despre istoria acestei zile istorice iar un mic bufet va fi organizat cu grijă.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri