Celor care contestă noile sancțiuni privind abaterile disciplinare din școli, vă întreb un lucru: cum e în lumea voastră utopică, perfectă, populată de unicorni ce zboară peste norișori roz?
Pentru că aici, pe planeta noastră, pe o pată mică pe hartă, numită România, lucrurile au luat-o razna rău de tot, când o dată la trei zile, vezi la știri elevi cuțitari ce își atacă profesorii.
Cred că suntem toți de acord că societatea în care trăim nu mai funcționează după reguli și principii bazate pe educație, simț civic, norme de conduită socială, disciplină și civilizație. Trăim într-o junglă. Oricine vrea să creadă altceva, fie trăiește în negare, fie îi place așa, aiurea-n tramvai, să fie Gigi contra.
O vedem în toate aspectele conviețuirii. La șoferii care încalcă reguli, șicanează și intimidează ceilalți participanți la trafic, la vecinii de bloc care sar la cafteala pentru câte un loc de parcare, la istericii care pornesc scandalul la coadă în supermarket.
Trăim într-o lume agresivă, în care și-au spus cuvântul libertatea prost înțeleasă în care ai doar drepturi, nu și obligații și în care măsurile coercitive, punitive există mai mult pe hârtie și prea puțin în practică. Chiar a crezut cineva că indisciplina, atitudinea suburbană, delicvența nu vor trece de porțile școlilor? Chiar mai crede cineva în educația primită acasă care ar trebui să suplinească lipsurile celei din școli?
Avem un sistem de învățământ deficitar în multe privințe.
Da, avem cadre didactice, cu insuficientă pregătire psiho-pedagogică, incapabile să se descurce cu elevii problemă.
Da, avem legi și regulamente în școli, imprecise și neclare care nu stabilesc ce este de făcut cu un elev cu un comportament neadecvat.
Da, avem o lipsă acută a dialogului și a parteneriatului între părinți și profesori. Da, avem prea puțini psihologi în școli care să ajute la identificarea elevilor cu potențial agresiv și, astfel, la prevenirea unor acte de violență.
Ce facem cu toate aceste neajunsuri? Le ascundem sub preș și sperăm ca fenomenul violenței școlare să dispară de la sine? Sau ne trezim la realitate, acceptăm că vremurile nu mai sunt cum erau și începem să judecăm structurat și uniform?
Sancțiunile din amendamentele propuse la Legile Educației nu sunt un bici menit să pedepsească nemeritat și să priveze elevii de la educație. Ele sunt graduale și proporționale cu gravitatea abaterilor disciplinare. Exmatricularea se aplică abia ca ultimă măsură, după parcurgerea mai multor pași și vine cu posibilitatea reînmatriculării în următorul an școlar.
Avem nevoie de aceste măsuri. Avem nevoie de reguli și disciplină. Avem nevoie de școli sigure, de educație de calitate și de speranța că generațiile care vin vor mai putea forma o societate sănătoasă și funcțională.
Încă nu e târziu.
