USR cere ANI să publice situația consilierilor locali și județeni aflați în incompatibilitate

Trebuie citit

USR solicită Agenției Naționale de Integritate (ANI) să publice de urgență situația consilierilor locali și județeni care, în urma intrării în vigoare a noilor prevederi privind incompatibilitățile, se află simultan într-o funcție aleasă și într-un raport de muncă cu o instituție publică, precum și apartenența politică a acestora.

Legea, intrată în vigoare pe 9 august, care produce deja efecte juridice, interzice consilierilor locali și județeni să fie, în același timp, angajați în primării, consilii județene, ministere, agenții, servicii publice sau alte instituții ale administrației publice. În consecință, mii de aleși locali riscă să se afle astăzi într-o situație de incompatibilitate și să fie supuși unor sancțiuni administrative sau disciplinare.

„ANI avea inclusiv rolul de a avertiza din timp asupra implicațiilor pe care le au aceste prevederi. Din păcate, nu este prima dată când Agenția rămâne în tăcere prea mult timp într-o situație în care ar fi trebuit să ofere claritate și să asigure aplicarea unitară a regulilor de integritate. Acum, când legea este deja în vigoare și produce efecte, cerem ANI să facă publică imediat situația aleșilor locali aflați în incompatibilitate”, declară purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.

Aplicarea noilor prevederi a generat, în același timp, o controversă privind sancțiunea care trebuie aplicată. Deși regimul incompatibilităților poate conduce la pierderea mandatului alesului local, interpretarea exprimată azi de ANI este că, în această situație, consecințele ar trebui să privească raportul de muncă al persoanei, printr-o sancțiune disciplinară, și nu mandatul obținut prin vot.

USR consideră această interpretare profund problematică. „Dacă textul legii introduce noi standarde de integritate pentru aleșii locali, atunci este evident că aceste standarde trebuie aplicate funcției alese. Nu poți sancționa un raport de muncă pentru o situație care nu ține de activitatea profesională a angajatului. Interpretarea contrară arată cât de aberant ajung să reacționeze instituțiile publice atunci când sunt atinse interesele PSD”, afirmă Cristian Seidler.

Articole similare

spot_img
spot_img
CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri