Constanța ascunde, sub straturile timpului, o lume fascinantă, în care sunt
adunate poveștile și credințele anticului Tomis. Orașul de astăzi se sprijină pe
fundațiile unei civilizații care a modelat acest spațiu prin artă, spiritualitate și
schimb cultural. Fiecare vestigiu descoperit este o fereastră deschisă către o epocă
în care viața pulsa intens, iar legătura dintre om, divinitate și natură se exprima
prin simboluri, rituri și creații artistice de o rară finețe. Tomisul nu a fost doar un
punct pe hartă, ci un centru viu unde tradițiile se întâlneau și se transformau, lăsând
în urmă o moștenire de o valoare inestimabilă.
Ziua de 25 februarie are o însemnătate aparte pentru istoria acestui ținut,
fiind momentul în care a fost descoperită una dintre cele mai impresionante
mărturii ale antichității: Mormântul Pictat de la Tomis sau Mormântul
Hypogeu, cum este cunoscut (hypogeu – termen provenit din grecescul hypó (sub)
și gê (pământ), care desemnează un mormânt subteran). La sfârșitul lui februarie
1988, în timpul unor lucrări edilitare desfășurate pe faleza înaltă a Constanței, pe
strada Mircea cel Bătrân, cupa unui excavator a lovit întâmplător un zid îngropat.
Descoperirea neașteptată a fost semnalată arheologilor Muzeului de Istorie
Națională și Arheologie Constanța, iar cercetările au fost demarate de specialiștii
Constantin Chera și Virgil Lungu. Ceea ce li s-a dezvăluit a fost un monument
funerar subteran, cu caracter de unicat atât în spațiul dobrogean, cât și la nivelul
întregii țări.
Redăm în rândurile următoare fragmente din descrierea mormântului
hypogeu, așa cum a fost ea realizată de arheologii care i-au studiat îndeaproape
tainele, Constantin Chera și Virgil Lungu, în articolul Morminte pictate în Dacia
pontică, publicat în Analele Dobrogei – 75 de ani de la apariție primului număr,
din 1995:
„În februarie 1988 s-a descoperit, în aria uneia dintre necropolele anticului
Tomis un mormânt de o valoare cu totul ieșită din comun. Este vorba de o cameră
funerară cu dromos. Mormântul cavou are planul dreptunghiular (dimensiuni
interioare: 2,80 metri/2,30 metri/2,05 metri) și este prevăzut cu un mic culoar de
acces (dromos). Ceea ce conferă acestui locaș sepulcral o valoare cu totul
deosebită este realizarea artistică a interiorului. Peste tencuiala care acoperă în
totalitate materialul de construcție a fost pictată, în tehnica «a Secco», o amplă
suită de reprezentări antropomorfe, zoomorfe și fitomorfe. Precizăm de la început
că întregul monument a fost pictat urmărindu-se o compartimentare specifică
(arcade, pereți, boltă)”.
Interiorul cavoului de familie este decorat cu picturi de o mare valoare
artistică, cu teme și simboluri care reflectă credințele și cultura antichității târzii.
Deasupra intrării sunt reprezentanți patru porumbei care beau apă dintr-o cupă,
într-un decor vegetal. Pe peretele vestic apar două scene: patru potârnichi, dintre
care două se adapă din același tip de cupă, iar celelalte două ciugulesc în apropiere,
și un iepure care mănâncă struguri dintr-un coș răsturnat. Pe latura nordică, pe o
generoasă arcadă oferită de construcție, este înfățișată o masă rituală, la care
participă șapte personaje masculine, îmbrăcate în veșminte romane, dintre care
cinci sunt așezate pe cline (pat roman), una este în stânga imaginii, lângă masa
rotundă, iar una în partea opusă. Peretele estic înfățișează doi păuni așezați față în
față, care ciugulesc dintr-un coș cu rodii. Întregul ansamblu impresionează prin
armonia compoziției și bogăția cromatică, dominată de roșu, negru, galben,
albastru, verde și alb.
În interiorul mormântului au fost identificate patru sicrie de lemn care
adăposteau rămășițele a patru defuncți, înhumați conform ritualului creștin, cu
orientare est-vest și cu brațele așezate pe lângă corp. Alături de acestea, au fost
descoperite fragmentele altor defuncți, depuși în prima fază de utilizare a cavoului,
semn că mormântul a fost folosit o perioadă mai lungă de timp. Cu adevărat
remarcabilă a fost descoperirea unei amfore de mici dimensiuni, în interiorul căreia
se aflau rămășițele unui copil, practica înhumării copiilor în amfore fiind una
frecvent întâlnită în epocă.
Inventarul funerar recuperat din criptă este relativ modest, fiind alcătuit din
câteva obiecte personale ale unei femei: mărgele fațetate care făceau parte dintr-un
colier, două brățări din sârmă de bronz răsucită, precum și un vas de sticlă
fusiform, cu bulb la mijloc, de tip unguentarium. O piesă deosebită este un
philacterium din argint, un obiect de mici dimensiuni folosit pe post de amuletă,
care oferea protecție celui ce îl purta.
Atât pictura, precum și contextul arheologic și inventarul funerar, încadrează
perioada de utilizare a monumentului în a doua jumătate a sec. al IV-lea p. Chr.
până la începutul sec. al V-lea p. Chr., așadar la hotarul dintre crepusculul
păgânismului și zorii noii religii monoteiste, cu conotații proprii fiecărei lumi în
parte.
„Toată pictura ne situează nu numai la cumpăna a două perioade distincte,
romană și romano-bizantină, dar și la hotarul dintre crepusculul păgânismului și
zorii noii religii monoteiste. Pot fi decelate din întreaga pictură semnificații și
conotații proprii fiecărei lumi în parte, dar paternitatea acestora poate fi
revendicată în egală măsură de cele două religii. Totuși nu lipsesc cu desăvârșire
elemente care ne-ar putea determina să atribuim cavoului caracter creștin:
orientarea V-E, creștinească, a scheletelor din interior și inexistența ofrandei
funerare. (…) Aflat la frontiera dintre perioadele romană și romano-bizantină,
monumentul ni se înfățișează ca o imagine remarcabilă a prosperității economice
și a rafinamentului artistic și spiritual la care s-a ridicat populația romanică a
Dobrogei artistice”, au consemnat arheologii C. Chera și V. Lungu.
După un amplu proces de restaurare și conservare, realizat în cadrul unui
proiect cu finanțare europeană, derulat de Consiliul Județean Constanța, acest
monument paleocreștin a fost deschis publicului larg începând cu luna martie 2025.
Prin valoarea sa istorică și simbolică unică, s-a impus în scurt timp ca un punct de
atracție important pe harta cultural-turistică a orașului.




