Ministerul Educației a declarat că manualul realizat de Editura Corint a fost declarat câștigător, în urma unei licitații organizate în această primăvară de instituția condusă de Ligia Deca.
Autorii manualului „Istoria Evreilor. Holocaustul. Manual pentru clasa a XI-a/ a XII-a” sunt Felicia Waldman, Anca Tudorancea, Adrian Cioflâncă, Carol Iancu, Adriana Radu, Bogdan-Florin Romandaș.
Manualul digital este disponibil, online, la această adresă.
Răsfoind paginile manualului, copiii români de clasele a XI-a/a-XII-a, pot afla despre contribuțiile evreilor la viața românească: în mod excepțional pentru o comunitate, toate contribuțiile membrilor acesteia au fost/sunt exclusiv pozitive, neexistând nici măcar un exemplu negativ în istoria României.
Introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” în curriculumul pentru clasele XI-XII din liceele din România marchează un pas important în direcția cultivării memoriei, toleranței și înțelegerii unor momente definitorii din trecutul umanității. Importanța acestui pas în recunoașterea și înțelegerea Holocaustului, cum poate influența acest curs percepția tinerilor asupra istoriei și a drepturilor omului și despre rolul său în prevenirea discriminării și a intoleranței urmează a fi evaluate, după primii ani de predare.