Direcția Națională Anticorupție Constanța a trimis în judecată, la Înalta Curte de Casație și Justiție, mai mulți foști funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Constanța, precum și foști lideri ai Asociației Sportive Club Sportiv Farul Constanța, acuzați de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu. Printre inculpați se numără și deputatul PSD Mirela Matichescu. Procurorii au renunțat, însă, la acuzațiile împotriva lui Ciprian Marica.
În vizorul procurorilor se află: Matichescu Mirela – Florența, Popa Șerbu Oana, Dumitrașcu Aureliu – Decebal, Boieru Crina – Elena, Costencu Irina – Elena, Spineanu – Georgescu Luciana, Ruse Vadim Corneliu, Chesnoiu Paul și Cîrjă Lucian – Sorin. Marica Ciprian – Andrei, Stoian Florin și Manea Vlad – George, la vremea respectivă proprietarii Clubului Sportiv Farul Constanța, au avut calitatea de suspecți. Dacă în cazul lui Marica procurorii au renunțat la acuzații, Stoian și Manea au fost trimiși și ei în judecată alături de Mirela Matichescu. Dosarul a fost înregistrat la Curtea Supremă vineri, 25 aprilie a.c.
Mirela Matichescu, fost administrator public al județului Constanța, este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu.
Aceasta a transmis un comunicat de presă în care afirmă că dosarele penale sunt „mijloace de reglare a competiției interne” în partid. Nu a dorit să dea însă niciun nume.