10.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

SEAS 2022 – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI – UN SPECTACOL-CADOU ÎNAINTE DE FINAL

spot_img

Trebuie citit

SEAS 2022 se apropie de final. Înainte de încheiere, vă oferim un cadou-
surpriză, un spectacol de teatru stradal, realizat de talentații studenți ai Facultății de
Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
MUZEUL STATUILOR SHAKESPEARE este un spectacol cu statui vivante, în care
celebrele personaje ale lui William Shakespeare prind viață sub privirile spectatorilor. Regia
și scenariul poartă semnătura lui Mihai Mălaimare.
Astă-seară, vineri 26 august, de la orele 20:30 și 21:30 vor avea loc, pe Faleza
Cazinoului din Constanța, în zona grupului statuar „Pescari”, două reprezentații ale
acestui spectacol, iar mâine, sâmbătă, 27 august, evenimentele se vor repeta de la aceleași
ore și în același spațiu.
Intrarea este liberă, iar prezența – obligatorie!


Romeo și Julieta decid că nu există nimic mai important în lume în afară de a fi
împreună, un trup, o minte, o inimă și pleacă fără regret, mână în mână către moarte.
Rămâne ca o amintire strigătul mut și disperat al Doicii. Regele Lear, spre disperarea
Bufonului, dovedește că bătrânețea nu este uneori tot una cu înțelepciunea, Othello cade
pradă geloziei și ticăloșiei oamenilor, omorând singura ființă care îl susținea și iubea
necondiționat, Miranda și Ferdinand descoperă ce minune este să poți privi lumea prin ochii
iubirii, Petruchio câștigă dragostea Catarinei, nu înainte de a cocheta cu nestatornica
Bianca. Atunci când toate poveștile se întorc în matca lor, personajele redevin ceea ce au
fost.
Distribuția: ROMEO – Tudor Cioboteanu, JULIETA – Teodora Parpală, DOICA –
Raluca Cheleșu, REGELE LEAR – Gabriel Roșu, BUFONUL – Constantin Stoichiță,
GONERIL – Sorina Toma, REGAN – Maria Blumetti, CORDELIA – Flori Priceputu,
OTHELLO – Marius Dima, DESDEMONA – Denisa Todireanu, MIRANDA – Andra
Colidiuc, FERDINAND – Romulus Samfiroiu, PETRUCHIO – Octavian Mateiciuc,
BIANCA – Alexandra Babă, CATARINA – Cornelia Pandele
Costumele au fost realizate de studenții secției de scenografie a Universității
Naționale de Arte București sub coordonarea profesoarelor Anca Albani și Roxana
Ionescu, machiajul: Mirela Vescan, muzica: Răzvan Diaconu.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri