15.4 C
Constanța
joi, 10 octombrie 2024

Universitatea Maritimă din Constanța organizează Noaptea Cercetătorilor Europeni 

spot_img

Trebuie citit

În data de 27 septembrie 2024, Universitatea Maritimă din Constanța organizează Noaptea Cercetătorilor
Europeni, eveniment de tradiție organizat în spiritul recomandărilor Comisiei Europene, alături de
universități și instituții reprezentative din țară.

Universitatea Maritimă își deschide porțile pentru a răspunde curiozităților elevilor constănțeni  privind
simulatoarele specifice domeniului maritim (Puntea de Comandă de Navigație, Simulatorul de Motoare
Navale, ECDIS – Hărți Electronice, Simulatorul Poziționare Dinamică, CyberSecurity Simulator, Laboratorul
proiectare, imprimare 3D și tehnologii emergente, Laboratorul de chimie al UMC, etc) și organizează
ateliere de lucru cu elevii.
 
Învățarea pe tot parcursul vieții este o parte importantă a dezvoltării umane, iar cercetarea ajută la
învățare. Procesul de cercetare aduce beneficii atât pentru oamenii de știință, individual, cât și pentru
societate, în general.
Activitățile se vor desfășura vineri, 27 septembrie 2024, între orele 17:00 – 20:00, la Universitatea
Maritimă din Constanța, sediul central (str. Mircea cel Bătrân, nr. 104) și
online:  https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/ .
Acest eveniment face parte din Acțiunile Marie Sklodowska-Curie din cadrul proiectului Horizon 2020,
reprezentat în România de consorțiul ReCoNnect – “Știința pentru pace și securitate” .
Programul complet poate fi consultat și pe site-ul UMC https://cmu-edu.eu/blog/events/noaptea-
cercetatorilor-2024/

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri