În perioada 27-30 iunie 2025, Organizația de Management al Destinației
Mamaia-Constanța a organizat un info trip cu participare internațională,
dedicat promovării litoralului românesc pe piețele externe. Evenimentul a
reunit un grup de touroperatori și agenții de turism din Polonia și Italia, care
au vizitat stațiunea Mamaia și municipiul Constanța în vederea explorării
oportunităților de colaborare cu industria turismului locală.
Delegația internațională a inclus reprezentanți ai unor agenții de turism cu
experiență pe piețele lor, interesați de diversificarea ofertei pentru clienții care
caută destinații estivale accesibile, sigure și atractive. Programul vizitei a
inclus un tur ghidat al principalelor obiective culturale și istorice din Constanța
și prezentarea plajelor, infrastructurii turistice și a peste 25 de hoteluri din
Mamaia.
Un moment central al info trip-ului a fost organizarea unor întâlniri B2B
(business-to-business) între touroperatori și hotelierii din zonă. Acestea au
avut loc într-un cadru profesional, cu prezentări de oferte, discuții despre
specificul piețelor internaționale și identificarea celor mai bune formule de
parteneriat. Atmosfera a fost una deschisă și constructivă, iar participanții au
confirmat că vor urma colaborări directe cu hoteluri din Mamaia și Constanța.
George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța, a subliniat
importanța acestui tip de evenimente pentru dezvoltarea turismului regional:
„Ne-am propus să trecem de la promovare la acțiuni concrete, iar acest info
trip este un exemplu clar de strategie aplicată. Faptul că touroperatorii străini
aleg să ne viziteze, să ne cunoască personal oferta și să discute direct cu
hotelierii arată că Mamaia și Constanța pot redeveni repere importante pe
harta turismului european. Mulți dintre invitați au fost surprinși pozitiv de
calitatea serviciilor, de infrastructură și de potențialul pe care îl are destinația
noastră. Suntem încrezători că aceste parteneriate vor aduce mai mulți turiști
străini și vor crește vizibilitatea litoralului românesc în afara granițelor.”
Evenimentul face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative strategice
derulate de OMD Mamaia-Constanța în parteneriat cu autoritățile locale și
operatorii privați din turism. Scopul este atragerea de noi fluxuri turistice
internaționale, creșterea duratei sejururilor, extinderea sezonului estival și
profesionalizarea continuă a ofertei turistice din zonă.
OMD Mamaia-Constanța anunță că va continua și în perioada următoare
organizarea de info trip-uri, participări la târguri internaționale și acțiuni de
promovare targetate pe piețele cu potențial de creștere pentru litoralul
românesc.
Mamaia și Constanța – Destinații în atenția Europei: Info Trip internațional cu touroperatori din Polonia și Italia




