”Am primit cu surprindere declarația făcută de Ministrul Sănătății în ceea ce privește poziția Guvernului față de proiectul de lege privind legalizarea canabisului medicinal. Această poziție vine în urma unei dezbateri complexe și detaliate, organizată de televiziunea națională în urmă cu două zile.
Cu toții suntem de acord că studiul și cercetarea trebuie continuate, odată cu pregătirea extinsă de care au nevoie profesioniștii medicali, care vor să se specializeze în acest domeniu.
Cu toate acestea, avem suficiente studii și cazuistică și suficiente exemple din statele europene care au legiferat în favoarea unei șanse la un nou tratament medical.
Alegerea autorităților române de a rămâne la rolul de execuție, așteptând ca instituțiile europene să emită directive este una întâmpinată cu mâhnire și dezamăgire. Și nu neapărat de semnatarii proiectului legislativ, nici de miile de semnatari ai petiției, ci de PACIENȚII CU BOLI GRAVE și familiile acestora.
Oameni care așteptau și sperau să aibă tot atâtea drepturi la un tratament eficient precum alți cetățeni europeni.
Alte state, care au realizat deja cadrul juridic pentru folosirea canabisului în scop medical, au înțeles să dea acces la mai multe soluții medicale și să încurajeze un tratament care și-a dovedit eficiența atât în studii cât și în practică.
Am speranța că, odată cu noile conferințe științifice pe care eu și alți colegi parlamentari le vom iniția în perioada următoare și la care vor participa personalități medicale din țări cu experiență în acest domeniu, toți cei care nu au înțeles încă necesitatea acestui tratament vor dori să participe activ la discuțiile și prezentările ce se vor face.”
Ileana Cristina Dumitrache, Deputat PSD Constanța