Exproprierile din zona Mihail Kogălniceanu, făcute în baza unei hotărâri de guvern din 2020, nasc controverse între proprietarii de teren și autoritățile publice cu privire la valoarea despăgubirilor, iar pe rolul instanțelor constănțene au fost înregistrate, în ultimii doi ani, sute de cauze, prin care expropriații au dat statul în judecată. (…)
În fapt, prin declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al acestei lucrări de utilitate publică, de interes național, proprietarii terenurilor din zonă au fost informați că vor fi despăgubiți, dar nu așa cum prevede legea, în baza unei evaluări făcute de experți evaluatori, ci în baza unor grile notariale, la un preț minimal, mult sub prețul real al pieței. Un preț ridicol de mic, dat fiind că diferența de preț este una considerabilă, așa cum vom vedea în cele ce urmează. (…)
În urma expertizei, s-a constatat că diferența de preț este una extrem de mare. Mai exact, dacă valoarea terenului intravilan acordată de stat a fost de 3,9 euro/metru pătrat, potrivit expertizei valoarea reală este dublul acestei sume și se învârte în jurul a 8 euro/metru pătrat.
Întregul articol, AICI.