15.4 C
Constanța
vineri, 23 februarie 2024

Suntem curioși. Da’ de ce?!

spot_img

Trebuie citit

Cristi Hagi (Ct100.ro) deține în proprietate – sunt sigur că nu frauduloasă – unul dintre condeiele pe care le urmăresc, la Constanța. Cum desenează „ceva”, mă uit să văd ce-i iese. Și-i iese bine. Uneori nu sunt de acord cu ce scrie, dar asta nu-mi oprește din evoluție exercițiul de admirație. Dar, de multe ori, sunt de acord. Sunt și alții cu care nu sunt DELOC de acord, și tot îmi place cum scriu. Dar asta-i altă poveste.

Azi am citit un editorial, a cărui elocință e în linia cu care m-a obișnuit. Vă ofer doar introducerea, pentru ca întregul text să-l citiți pe Ct100.ro:

Omul a căzut în păcat din curiozitate, spune ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, într-o predică popularizată de instituție pe Facebook. Diavolul a ispitit-o pe Eva să muște din măr. „Nu veți muri, dar veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”, le-ar fi spus, ei și lui Adam, Satana. „Și așa înșelată Eva a gustat și a dat și bărbatului său. Din CURIOZITATE, că femeie sunt mai curioase. Și atunci au căzut amândoi.”, spune ÎPS Teodosie. Au căzut în păcat, desigur, au căzut din Rai, au ajuns la ceea ce numim omul credincios de azi, care trăiește o viață rugându-se și sperând să ajungă înapoi în Rai.

Curiozitatea este, așadar, izvorul păcatului originar, care ne-a schimbat tuturor viața în rău. Din cauza ei nu mai trăim în Raiul imaginat de creator, fericiți, fără a cunoaște răul, hrăniți de natură, îmbrăcați cu frunze. E destul de discutabil dacă doi oameni care trăiesc așa sunt fericiți, pentru că ar trebui să definim ce este fericirea. Cercetătorii sunt de acord că fericirea nu este o stare de plăcere continuă, că nu poate fi menținută. Studii celebre arată că dacă cineva este lovit de mașină într-o zi și altcineva câștigă la loto o sumă mare de bani, după un anumit timp (de ordinul anilor), gradul lor de fericire va fi același.

Ce atrage atenția însă la predica arhiepiscopului este ideea aceasta care stă la baza unei întregi credințe: curiozitatea este rea. Nu fiți curioși, nu cercetați, nu întrebați, și veți fi fericiți.”

Întregul articol, AICI:https://www.ct100.ro/suntem-curiosi-deci-existam/

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri