– Derulați mai multe programe din fonduri europene la Băneasa. E dificil?
Destul de complicat, mai ales prin procedurile standardizate, impuse de cadrul legislativ și Uniunea Europeană. Dar e normal să fie așa. Din fericire, lucrăm cu specialiști și personal care știe ce are de făcut, astfel că ne încadrăm în termene și condiții. Noi am vrut să o luăm pe acest drum și să facem mai mult pentru Băneasa, ca pentru orice oraș vest-european, de mărimea noastră…
– Sunteți la curent cu măsurile luate de coaliția din care face parte și PSD?
– Desigur. Salut noul pachet de măsuri sociale și economice de „Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro, aplicabil de la 1 iulie. El constă – printre altele – în amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă și acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei. Sunt măsuri care privesc locuitorii comunei Băneasa, ca pe orice locuitor al județului sau țării.
– Ce părere aveți despre prelungirea programului Tomata?
– Este o gură de oxigen pentru legumicultori, care în acest an s-au confruntat cu mari dificultăți, de la vremea rece prelungită până la explozia prețurilor la energie, care a crescut semnificativ costurile de producție și care, evident, au îngreunat/întârziat și vânzările. În plus, termenul pentru valorificarea producției crește de la 10 iunie la 1 iulie, iar cel privind depunerea documentelor justificative pentru ciclul 1 de producție se prelungește până la 30 August, față de 30 iunie, cât era inițial.
– Ce alte proiecte încercați să accesați de la Băneasa?
– Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, parte a acestei scheme de ajutor de stat, este implementat de MADR, prin intermediul APIA. Beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici şi mijlocii. Înscrierile au început în data de 27 mai 2022 și se vor încheia după epuizarea fondurilor alocate. Ne bucurăm cererile se finanțează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar.
– Ce alte măsuri așteptați din partea guvernului?
– Extinderea programului de masa caldă la școală, mai ales în mediul rural, inclusiv ca soluție pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. Deocamdată se desfășoară un program pilot, derulat în 150 de școli de stat, în care guvernul finanțează distinct de bugetul ministerului Educației. Este necesară trecerea la o nouă etapă, respectiv gândirea unui program național, cu accent pe mediul rural, care să fie finanțat din fonduri europene, cel puțin în componenta de construcție a facilităților necesare servirii mesei (cantină, mobilier, veselă, echipamente, etc).
Așteptăm de asemenea primirea de către unii din locuitorii noștri a cardurilor emise pentru programul temporar “Sprijin pentru România”, prin care banii, oferiți în patru tranșe până la sfârșitul acestui an, vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.