Suntem în câmp, la o oră distanță de București. A cedat locomotiva. A bubuit, mai exact. În spatele meu, un copil de 9 ani îi îmbărbătează pe toți, să privească partea plină a paharului, că avem căldură încă.
Se opresc o parte din lumini. Cade curentul și bateriile de la telefon sunt aproape leșinate.
În fața mea, niște adolescenți joacă TOMAPAND(T)? A trecut o eternitate, nici nu mai știu de la ce vine acronimul.
Ni se spune că vine o locomotivă în 30 de minute. A trecut deja o ora jumătate și tot în câmp suntem. Cei din celelalte vagoane mai vin la noi, că aici e cald în continuare.
În stânga mea, un băiat cu niște gene interminabile și gesturi ușor efeminate se activează. Îl știe deja tot vagonul, iar râsetele se aud până în celălalt capăt. O fugărea pe doamna impiegat.
– Mami, vino acum, să ne zici de ce ni s-a tăiat lumina. Mami, nu ne știm unii cu alții, am bani în valiza de sus, cine știe dreak ce fac oamenii ăștia pe aici. Unde suntem?
– În tren, tinere.
-Mami, văd ca suntem în tren, unde e trenul, mami? Că vad doar alb.
– Am trecut de Dor Mărunt.
– Da, înțeleg, la 5 minute de Constanta e, așa-i, mami?
Și-a terminat numărul și își scoate mâncarea. Au trecut deja 3 ore, cred, de stat în câmp. Și vede copilul din spate.
-Puiule, am un sandwich, vrei? Ți-e foame? Hai sa îți dau să mănânci. Am și croissant. Apă vrei? Îi e cuiva foame? – urlă în tot vagonul. Am eu mâncare în plus. Împart cu drag, că ăștia nu ne dau.
Sună de trei ori la CFR, că încă mai avea baterie. I se spune că trenul are întârziere: Da, doamnă, știm, suntem în el, fără apă și mâncare. Spune-ne, mami, când vine locomotiva? Vine dreak azi sau ajungem de 1 mai la Constanța?!
Închide telefonul și vede pe culoar un băiat pe la vreo 17 ani: Măi, vino aici, că îngheți acolo! Iți dau locul meu sau ia măcar geanta mea, să stai pe ea, că ești cu ouțele în frig. Mă, copile, vino încoace!
Nici nu a terminat bine, se uită către tipul de lângă el: Fă, nebuno, ai băut 3 kilograme de Cola, fă!? Fă, când?! Să vezi cum o scoți tu pe-afară, că toaleta e deja inundată. Pișăciosule!
Ce vreau să spun, în nebunia lui frumoasă, omul ăla a reușit să ne mențină moralul sus și să ne calmeze. Prin toate dialogurile lui interioare și exterioare.
Cu asta am rămas, și cu vorbele șoptite ale copilului din spate: Of, voi adulții ăștia, vă panicați asa repede!… Uitați cum râdem aici. Și ce dacă suntem în câmp? Să fim recunoscători!
Cu asta am rămas la ora 3 dimineața când am ajuns acasă, nu cu cele 4 ore în câmp, blocați, pe ruta București-Constanța, fără apă, mâncare și curent, într-un vagon Babilon.
Mă, mami, îți mulțumește fata! Nu știu cine ești, dar să știi că vreo sută de oameni au uitat că le e frig și foame, pentru ca tu ai vorbit în continuu.
Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPRES al autorilor.
