1.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 martie 2026

Constanța, orașul care taie, vinde și cere – orașul care moare

Trebuie citit

În Constanța se taie copaci pe baza unor fotografii. Nu pe baza unor expertize, nu în urma unor planuri coerente de urbanism sau mediu. Se trimit drujbele în parc pentru că „așa arată pozele”. Este o imagine emblematică pentru felul în care e administrat acest oraș: arbitrar, iresponsabil, lipsit de viziune.

Se vând terenuri publice pentru că – ni se spune senin – „primăria nu are planuri cu ele”. Dar cine o împiedică să aibă? Să amenajeze spații verzi, locuri de joacă pentru copii, parcări civilizate? Nu e vorba de lipsa unui plan, ci de lipsa voinței și a bunului-simț administrativ. Este mai comod să vinzi, să încasezi pe loc niște bani și să spui că ai făcut rost de fonduri, decât să gândești, să construiești, să îți asumi responsabilitatea pentru un oraș viu.

Se taie investiții pe motiv că „Guvernul nu ne mai dă bani”. Atât poate administrația Chițac: să stea cu mâna întinsă și să dea vina pe alții. Nu e capabilă să atragă fonduri europene, să convingă, să lupte, să spună o poveste – nici frumoasă, nici tristă – în fața celor care împart bugetul țării. Nici măcar atât. Iar primarul ne anunța, la început de mandat, că vrea să depășim Clujul. Între timp, distanța dintre Constanța și Cluj nu doar că s-a mărit – a devenit umilitoare.

Și, desigur, PSD Constanța, partidul care nu reușește să se scuture de umbrele trecutului. Ion Dumitrache, eminența cenușie, pare să aibă un singur obiectiv: să cumpere de la primărie ce terenuri dorește. Și reușește. Întotdeauna. Nu se știe cum, dar reușește.

Iar AUR, partidul zgomotos și revoltat din timpul campaniilor, tace complice acum. Vă dați seama ce scandal ar fi fost dacă s-ar fi tăiat copacii din parcul Tomis 2 în plină campanie electorală? Acum, nimic. Nici măcar o postare indignată. Nici musca nu se mai aude.

Spuneți-le și celor din PNL. Constanța va rămâne a constănțenilor și după ce primarul nu va mai fi membru PNL.

Constanța e un oraș condus de inerție și complicități. Taie ce are verde, vinde ce are public, stă cu mâna întinsă la guvern și își adoarme conștiința sub platitudini birocratice. Un oraș care nu mai visează, nu mai construiește, nu mai inspiră.

Și dacă ne întrebăm cum am ajuns aici, răspunsul e simplu: prin vot. Sau prin absența lui.

Întregul articol, AICI.

Articole similare

CURENT ELECTRIC APROAPE GRATIS!spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Ultimele stiri