Domnul Cîțu se trezi indispus pe la vreo șapte dimineața. Mâncase seara fasole cu cârnați și salată de varză murată cu piper. Cârnații – usturoiați. Combinație.
Nevastă-sa nu era în cameră. Nici în casă. S-o sun pe mobil, zice Cîțu. Dar – la dracu’ – în ’72 nu apăruseră încă telefoanele mobile. Atunci, să văd pe la o vecină.
A treia vecină la care a bătut la ușă a deschis. „E la spital nevasta dumitale. Naște! Se pare că e băiat!?”
„Cum naște?! Era gravidă?!?”
„Nea Cîțu, mata ești sănătos la cap?!? Nu știi că stă să-ți nască nevasta?!?”
”Eu… am lipsit din localitate… În fine. Ce zi e azi?”
„1 aprilie.”
„Aaa, deci mă păcălești, tanti Frusina. M-am prins. Că n-avea cum… Azi e și Sf. Cuv. Maria Egipteanca și Sf. Mc. Gherontie. Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morților. Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți. M-am uitat aseară în calendar. Când cade Paștele anul ăsta?”
„Duminică, pe 9. 9 aprilie. Peste o săptămână.”
„Păcat. N-a avut răbdare să mai aștepte. Năștea la zi mare. A născut azi, de ziua păcălelilor. O să râdă toți copiii de el. Sper să n-ajungă ministru. O să-l fac băiat de mingi la Chimia Râmnicu Vâlcea. Sau, cu oile.”
„Și… până la urmă… Ce nume îi puneți?”
„Păi… Păcală nu merge. Ce-am zis că e azi? Sfântu Gherontie… Atunci, Florin să fie. Auzi, tanti Frusina… n-ai două ouă? Că m-a tăiat o foame…”
