9.4 C
Constanța
sâmbătă, 7 decembrie 2024

Despre cum sunt achitați adevărații hoți în România

spot_img

Trebuie citit

Recunosc că n-am NICIUN FEL de studii juridice. N-am făcut în facultate nici măcar un semestru de ceva care să aibă legătură cu Justiția.

Totuși, cred că am bunul simț care ar trebui să ne ghideze pe toți. Adică: dacă s-a comis o infracțiune, ar trebui să ne așteptăm CU TOȚII la ce pedeapsă va primi respectivul. Desigur, în conformitate cu un Cod Penal mai clar. Adică pentru EXACT aceeași faptă să nu ia trei ani cu suspendare la Constanța, iar la Oradea opt ani cu executare. Sau achitat la prima instanță și condamnat în apel. Sau invers. Sau – mai grav – pedeapsă grea pentru o faptă ușoară (în accepțiunea plebei) fără violență  și achitare sau suspendare pentru unul care a omorât un om, beat fiind la volan.

Ce știm noi despre „logica judiciară”?!

Pare complicat? N-ar trebui să fie. Dar ce știm noi, vulgul, despre „logica judiciară”?! O să dau exemplu dintr-o sentință pe care am primit-o, fiind parte vătămată. Concret, niște golani mi-au furat bicicleta de la ușă, legată cu antifurt. De fapt, au furat ZECI de biciclete, într-un interval foarte scurt – asta i-a și dus la pierzanie. Dar nu pe toți! Unul sau doi le furau, chiar și ziua în amiaza mare, iar ceilalți le ascundeau (tăinuitori) și le vindeau. Repede. Dar să vedeți cum s-a împărțit „dreptatea”.

Citez, păstrând confidențialitatea numelor: „Instanța a reținut că materialul probator administrat este insuficient pentru reținerea infracțiunii de complicitate la furt calificat ce ar fi fost comisă de către inculpatul N.F. (…) rezultă interesul inculpatului în achiziționarea/valorificarea de biciclete (deci nu una, ca un simplu amator, interesat, luat de pe stradă, ci MAI MULTE, n.n.) și nu evidențiază în mod neîndoielnic că inculpatul a știut de proveniența ilicită a bunurilor…”

„Din declarațiile inculpaților G.C. și N.F. rezultă că aceștia s-au întâlnit întâmplător în zona Piața Tomis III, ocazie cu care inculpatul N.F. a aflat că inculpatul N.F (!?! adică același!?!) se ocupă cu vânzarea de biciclete, despre care declara că le aduce din altă țară (FĂRĂ ACTE?!? Eu dacă vând ceva fără factură, mă arestează…)

Cumpărarea de biciclete de inculpatul N.F și trimiterea unor fotografii ale unor biciclete altor potențiali cumpărători nu pot fi apreciate drept un ajutor în comiterea infracțiunii de furt calificat  de inculpatul G.C., susținerea procurorului fiind doar o bănuială (aici am râs mult…), întemeiată pe interpretări subiective ale unor AFIRMAȚII din cuprinsul convorbirilor telefonice (aici am râs și mai mult!) care însă au un caracter lacunar și pot genera interpretări diferite. (…) În consecință, întemeiat prima instanță a decis achitarea inculpatului.”

Aici n-am mai râs. Și, ca o interpretare subiectivă a mea, bicicleta mea n-a fost recuperată niciodată.

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri