13.4 C
Constanța
joi, 17 aprilie 2025

Asta ne mai lipsea: responsabil cu fericirea angajaților la locul de muncă

spot_img

Trebuie citit

Echipa FSP Global Group va fi completată cu un Chief Happiness Officer (CHO). Unul dintre motivele pentru care s-a hotărât crearea acestui nou post este că, din cauza perioadei pandemice, „noi, cu toții, am devenit din ce în ce mai retrași, mai nesociabili. Acum, când în sfârșit se vede luminița de la capătul tunelului, trebuie să ne adaptăm unui nou program de lucru, hibrid: work from home va fi cel mai probabil alternat cu lucrul (de) la birou.”

După o perioadă atât de îndelungată în care oamenii au lucrat din confortul propriei locuințe, acum este necesar să se (re)adapteze noii realități, să (re)devină parte a echipei, să (re)descopere sentimentul de apartenență la o organizație. Iar aceste modificări este nevoie să le aducă satisfacții profesionale și personale, să îi facă fericiți.

Rolul CHO este să descopere nevoile fiecăruia pentru a înțelege ce îi face fericiți, dar și pentru a le arăta că munca pe care ei o fac contează pentru echipă și pentru companie. Mediul de lucru poate fi o sursă de satisfacții profesionale și personale dacă oamenii se pot dezvolta – nu numai din punct de vedere profesional, ci și uman.
Scopul nu este doar să oferim condiții bune de lucru. Vrem ca angajații să obțină satisfacții personale în urma muncii lor. Fericirea angajaților la locul de muncă ar trebui să fie o prioritate pentru orice companie, indiferent de domeniul de activitate.
”Un om fericit va fi un angajat mai eficient, mai productiv și mai echilibrat. Cred că o companie care dorește să aibă succes trebuie să fie mai mult decât un simplu loc de muncă. Oamenii trebuie să fie fericiți că lucrează acolo”, consideră  Antonio Patane, fondator FSP Global Group.

FSP Global furnizează o gamă variată de servicii de BPO și este unică în acest domeniu de activitate datorită ariei impresionante a limbilor străine aflate în portofoliul său,printre care: engleză, germană, franceză, rusă, arabă, maghiară, italiană, română, cehă, spaniolă, olandeză, portugheză, poloneză, ucraineană, kazahă, bulgară, albaneză, birmaneză, malaeziană, afrikaans și alte zece limbi africane, hindusă, urdu etc. Oferă servicii pentru clienții din peste 25 de țări de pe trei continente, precum: Germania, Franța, Italia, Elveția, Olanda, România, Irlanda, țările arabe, Cehia, Polonia, Australia, Malaysia, Myanmar, Kazakhstan, Kuweit, Pakistan etc.

Material oferit de Plus Communication

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri