36.4 C
Constanța
joi, 20 iunie 2024

Lungoci: portul Constanța va fi condus mai bine decât până acum!

spot_img

Trebuie citit

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede că membrii conducerii Portului Constanța pot avea experienţă în alte domenii, respectiv juridic, economic şi inginereşti, precum şi minimum 5 ani de experienţă în administrarea sau managementul unor entităţi, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experienţă în funcţii de conducere în administraţia publică centrală sau locală.

În forma adoptată pe Parlament, susținută de PSD, legea lărgește firesc aria de selecție. Se pot înscrie la concurs absolvenți de studii universitare și/sau postuniversitare în științe economice, juridice sau inginerești, cu minimum 5 ani de experiență dovedită în administrarea sau managementul companii de stat ori private, sau în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală.
Varianta în vigoare este mult mai restrictivă, cu dedicație s-ar putea spune, doar pentru manageri/administratori proveniți din domeniul naval. Ori, este lucru probat, că o bază de profesioniști lărgită, duce la o concurență mărită, și, în final, la un management de mult mai bună calitate și performanță. Așa că toată critica pe această temă pierde din vedere cel mai important aspect! Portul Constanța să fie condus mai bine decât până acum.

Deputat Lucian LUNGOCI

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri