Toate sondajele și cercetările sociologice realizate de-a lungul timpului duc la aceeași concluzie: cei mai mulți români preferă automedicația și tratamentele neconvenționale sau leacurile băbești.
Despre ce demoni îi îndeamnă pe conaționalii noștri să înghită pastile după propria judecată și bunul plac vom dezbate altădată. Acum ne oprim puțin asupra leacurilor băbești transmise din generație în generație și folosite pentru tot soiul de afecțiuni medicale.
Aceste rânduri nu au scopul de a minimaliza beneficiile și rezultatele bune obținute de unele tratamente alternative. Este limpede că leacurile băbești au în spate un strat de adevăr și că bunicile noastre, în lipsa farmaciilor, a medicilor, a medicamentelor foloseau plante care au calități vindecătoare dovedite.
De altfel plante, tincturi și poțiuni intrigante au fost prezentate încă din 1740 în manuscrise ce au fost redate în volumul “ Medicina și farmacia din trecutul românesc”
“Când te mănâncă ochii: şofran şi trandafir frământat ca făina, se mestecă şi se pune la ochi.
Când doare gura: trandafir uscat şi ars, să-l faci fărină, presari dinţii. Sau: popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură.
De sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.
De umflătură: o broască vie să puie la umflătură, să stea două zile, că-i va trece.”
Cele de mai sus par desigur absurde și totodată amuzante. În definitiv vorbim despre cunoștințele și resursele științifice existente acum câteva secole. Ce este mai puțin amuzant, ba chiar terifiant este că în zilele noastre cu atâta evoluție, progres și informație există oameni care continuă cu obstinență să respingă ceea ce a fost confirmat de studii și cercetare și să valideze doar variantele alternative. Și nici măcar asta nu ar fi o calamitate dacă aceștia s-ar limita la propria persoană.
Dar cum să fie altfel românul posesor de sfaturi, povețe și adevărul absolut decât extrem de generos cu semenii?
Așa au apărut pagini pe rețele de socializare și forumuri unde utilizatorii-vraci oferă consultații, sfaturi și leacuri.
„Dacă ți-a apărut ulcior la ochi trebuie să pui câteva picături de lapte de mamă”. Ba nu, replică un alt specialist, se pune urină.”
„Eu am ținut o lingura de lemn încălzită și s-a tras ulciorul”, îi contrazice un al treilea binevoitor.
Usturoi în urechi pentru otite, fum de țigară suflat în ureche când te-a tras curentul, pânză de păianjen care oprește hemoragia unei răni deschise, ceară din ureche pentru herpes. Unele ca atare, altele însoțite și de incantații și descântece.
Oripilant? Dezgustător? Cu siguranță. Inepuizabilă înțelepciunea populară și strașnică tenacitatea cu care se împărtășește tuturor. Și totodată înspăimântător cât de credulă poate fi lumea și cât iresponsabilă în privința propriei sănătăți.
O frunză de varză pe un genunchi reumatic sau o frunzî de patlagină mestecată la abces dentar poate nu fac minuni dar nici rău nu pot sa facă. Pe când alte recomandari de leacuri atipice pot fi extrem de periculoase, crescând riscul de infecții și complicații.
Am lăsat pentru final, le piece de resistance în materie de lecuit copiii bâlbâiți (care aparent este o afecțiune foarte serioasă ce necesită un tratament pe măsură):
“Într-o zi înnorată copilul bâlbâit este lovit peste gură după care ar trebui să-și revină miraculos”!
Acestea fiind scrise, nu-mi rămâne decât sa-mi dau și eu una peste frunte și să exclam: “Așa cevaaaa!!”
