Ăștia 2-3 oameni care mă citiți știți deja că atunci când vorbesc despre mâncare fac niște conexiuni așa, mai ciudățele. Astăzi am zis să scriu despre shakshuka.
Shakshuka este pentru mine despre liniște. E despre liniștea aia pe care o căutăm toți dintotdeauna sau dacă nu o căutăm, ar cam trebui. Chiar dacă în exterior lipsește cu desăvârșire de cele mai multe ori, pentru noi toți, pentru că am ajuns să ne ocupăm inutil viețile cu atât de multe și infime detalii care nu fac decât să ne tină mintea ocupată și nimic altceva, liniștea trebuie, e musai, e obligatoriu să vină. Pentru că fără ea, ajungem să uitam de noi, să ne pierdem de propriile gânduri și simțiri în zgomotul exterior.
Nu e lucru ușor să-ți faci mintea să tacă, să îi spui să te lase naibii în pace preț de câteva momente. A mea e și încăpățânată rău, se ambiționează mai tare să facă mult zgomot pentru nimic. Și dacă vă spuneam în rețeta de săptămâna trecută despre lumină și cum lumina e de căutat, ei bine, când prinzi un licăr de astfel de lumină, începe să vină, încet dar sigur și niște liniște. Și atunci nu mai e cale de întoarcere, drumul și direcția spre liniște sunt clare.
Iar shakshuka e despre liniște. E o mâncare venită din verile toride ale Africii de Nord, vecină cu Mediterana, tihnită, la foc mic, cu răbdare, suficient cât să te hipnotizeze cu clipocirile ei. Să te hipnotizeze într-atât încât să nu mai auzi sau să vezi nimic în jur, sau cel puțin să poți să te retragi în tine cât o privești. Să te îndrepți de spate, să tragi aer în piept (aer cu miros îmbătător de shakshuka), să ridici capul, să te asculți și să te regăsești. Și mai apoi, înfruptându-te din fierbințeala asta africană să o simți cum te inundă. Curgerea unui gălbenuș de ou făcut doar cât să se închege puțin, galbenul lui solar, roșul legumelor și verdele pătrunjelului. Da, liniștea e shakshuka.
Ingrediente puține, ca la Mediterana, cam cât pentru o tigaie de mărime normală:
– Roșii cuburi; astea merg proaspete sau chiar și din conservă, da’ să fie una bună; în materie de cantitate, cam cât să acopere tot fundul tigăii, plus încă câteva, să se ridice puțin nivelul;
– Ceapă. Una;
– Un ardei roșu gras; și poate, doar poate, puțin ardei roșu iute, dacă îl tolerați;
– Usturoi, cam 3-4 căței;
– Niște ulei de măsline;
– Sare, piper, puțin cumin dacă aveți. Dacă nu, merge și niște oregano sau busuioc, asta pentru o notă ceva mai sus de Nordul Africii.
– Ouă. 4.
Liniștea asta se face simplu. Atât de simplu încât o să vă întoarceți la shakshuka de cate ori vreți puțină, puțină liniște.
1. În tigaie se călește la foc foarte mic ceapa în ulei de măsline.
2. Când ceapa e translucidă, fără să se ardă, se adaugă ardeiul tocat cuburi;
3. După unul-două minute de călit ardeii împreună cu ceapa, se adaugă roșiile proaspete tăiate cuburi cu tot cu sucul lor sau roșiile din conservă daca vreți niste liniște de iarnă. A, să nu uit și usturoiul tocat fin.
4. Lăsați focul mic, mic de tot. Încet, dar sigur, amestecul o să înceapă să fiarbă, o să clipocească a liniște. Se adaugă condimentele, fiecare după cum își vrea liniștea (adică după gust).
5. Se privește, se ascultă, se hipnotizează. Din când în când, încet, se mai amestecă în roșul ăsta sângeriu.
6. Se lasă să scadă sucul roșiilor, dar nu cât să se usuce, sosul care tocmai se zămislește din amestecul ăsta de legume e cheie în ce se întâmplă în tigaie.
7. Când nu mai știți unde încep ardeii și unde se termină roșiile, când clipoceala sosului deja v-a cuprins în hipnoza bolborositoare, împărțiți mental tigaia în 4 sferturi.
8. În mijlocul fiecărui sfert, făcând puțin loc în sos, spargeți cate un ou. Nu mai amestecați din momentul ăsta.
9. Ouăle o să fie imediat îmbrățișate de sosul roșiilor, și vă vor oferi o priveliște greu de egalat.
10. Acoperiți tigaia cu un capac, e bun dacă e transparent, ca să vedeți cum vi se desăvârșește liniștea. Încet, încet, capacul o să se aburească. Gălbenușul ouălor o să se întrevadă că o nălucă galbena într-o mare de roșu.
11. Nu lăsați ouăle să devină opace! Dacă devin opace sunt făcute prea mult. V-am povestit că ouăle sunt bune de mâncat când ating 65 de grade. Ei bine, prin metoda asta, ouăle se vor poșa în sucul de roșii, din îmbrățișarea aia fierbinte va veni liniștea gălbenușului curgător.
12. Când simțiți (da, e pe simțite aici, nu e neapărat o știință exactă) că totul e desăvârșit, opriți focul.
13. Cu o lingură largă, luați un ou sau două dacă vreți multă liniște cu tot cu sosul din jurul lui, îl așezați delicat în farfurie și presărați cu încetinitorul pătrunjel verde tocat. Împerecherea perfectă, unii i-ar spune chiar divină, e cu pâine, dacă e caldă e și mai bine. Dar e bună și rece, e sosul suficient de cald. Veți simți nevoia să înmuiați vârfurile degetelor între care aveți bucata de pâine în liniștea (pardon, sosul) ăsta.
Shakshuka se mănâncă încet, la fel de încet cum se prepară, se savurează, se simte fiecare îmbucătură de liniște. Nu vă gândiți la nimic. La absolut nimic. Eventual chiar închideți ochii. Și lăsați liniștea să vină.
Liniștea fiecăruia dintre noi e diferită. Nu exista două liniști la fel. Liniștea e ca vaccinarea. Cu cât avem mai mulți, cu atât mai bine ne e tuturor. Și se vede. Liniștea mea vede liniștea ta și invers. Și atunci e bine, e cu zâmbet și lumina! Shhhhhhh-shhhakshuka…
