E vară. Stau cu geamul deschis non stop, e curent și… m-a pocnit artrita. Mă duc șchiopa-șchiopa la farmacie.
Fiind duminică, era coada în spatele meu de vreo 5 pensionari. În fața mea era o doamnă în vârstă. I-a venit rândul și a cerut Furazolidon. Ia doamna pilulele, plătește, ia restul, face un metru și începe să își cotrobăie în imensa geanta de umăr, de rafie. Căuta ceva. Îmi vine și mie rândul după ea:
— Bună ziua! Farmacista, o tânără nefardată, nemachiată, la vreo 25 de ani:
— Bună!
— Aș dori și eu o pastilă de Arcoxia.
— Stați să văd dacă am… Butonează aia pe calculator după care:
— Nu am. Dar puteți să luați imi-bla-bla-dol. Are aceeași substanță activă.
— E românesc?
— Da.
— Atunci nu are aceeași substanță activă, sau dacă au pus-o, au pus urme din ea. Nu, mulțumesc.
— Nu domnule. E foarte bun. Au mai luat și alții…
— …Și n-au murit… am completat-o eu, după care am spus apăsat:
— Doamnă, în țara hoților, să cumperi medicamente romanești e sinucidere lentă… curată!
— Eh, nu e adevărat domnule!
— Bine, vă respect părerea… dați-mi atunci zece pilule de paracetamol și 20 de pilule de Prednison …de la Richter. Aveți nu? Prednison?
— Stați… (butonează iar). Da! Avem!
— De la Richter?
— Da.
— Ok, rămâne Paracetamolul și Prednisonul.
Pleacă aia în dosul farmaciei, printr-o ușă și în lipsa ei îmi îndrept privirea în spate. Nu mai erau cinci moși ci numai trei. Doi o șterseseră pe blat. Vine aia de după rafturi, cu pilulele, le pune într-o punguță de hârtie, îi dau banii, iau punguța, o bag în buzunar și fac doi pași șchiopi. Între timp, baba din față a trecut rapid pe lângă mine și s-a dus înapoi la farmacistă, înaintea celui ce urma:
— Nu puteți sa îmi luați furazolidonul inapoi?
— Păi de ce?
— Păi îl iau de trei zile. Ieri am luat 6 și le-am terminat, că de-aia am venit să cumpăr azi, dar e clar că nu au nici un efect. Se pare că domnul are dreptate…
— Nu doamnă, nu se poate! Am bătut deja în casă… Eu m-am oprit din șchiopătat, m-am întors și i-am zis doamnei:
— Să nu mai luați doamnă Furazolidon, că fură ăștia de sting. Puteți să luați și o sută o dată, că nu mai conține decât o pudră din cretă galbenă și atât. Nu mai e furazolidonul ăla pe care îl știți, de altă dată. Ăla, luai o pastilă și într-o juma de oră erai ca nou… Luați în schimb Azitrox. O pastilă și gata. Nu e chiar ca furazolidonul vechi, dar în 12 ore nu mai aveți nimic.
Apare farmacista șefă din spate de la blat, de unde stătea, una mai purie și mai acrită pe la colțurile gurii și peste aia tânără, sare ea cu voce dogită:
— Ăsta nu cumva e antibiotic?
— Păi dumneavoastră, ditamai farmacista șefă, mă întrebați pe mine? Vedeți ca scrie in calculator dacă nu știți, am continuat eu cu o naivitate falsă.
Între timp încă doi moși de la coadă au tăiat-o abandonând ideea de a mai cumpăra ceva. Probabil ca tot românești vroiau să cumpere. În peisaj mai rămăsese doar baba care s-a întors dezamăgită că nu i-a luat aia furazolidonul înapoi, trecând destul de rapid pe lângă mine, grăbindu-se spre treaba ei și moșul din spatele meu.
Tânăra, către moș:
— Da, spuneți, ce doriți?
Moșul s-a fâstâcit, s-a mutat de pe un picior pe altul după care a spus:
— Nimic. Mulțumesc. S-a întors și a trecut și ăsta pe lângă mine.. Ultimul care a ieșit din farmacie din tot grupul ăla am fost eu, șchiopa-schiopa…
Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPLICIT al autorilor